Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un pui de pudú, cel mai mic cerb din lume, vedeta Grădinii Zoologice din Bristol

Publicat in Antena 3, duminică 22 iulie 2012 ·

Grădina Zoologică din Bristol, Marea Britanie este în sărbătoare. Comunitatea de animale este mai bogată cu un pui de pudú, cel mai mic cerb din lume.

Puiul, care a împlinit deja o lună de viaţă, a ieşit la o plimbare pe pajiştea îngrădită împreună cu părinţii lui, spre deliciul vizitatorilor, anunţă pagina online a grădinii zoo Bristolzoo.org.uk

Deşi cântărea abia un kilogram la naştere, greutatea micuţului a atins 1,8 kilograme, jumătate din cea a unui bebeluş nou-născut.

Puiul de pudú face parte dintr-un program internaţional de conservare a speciei. La fel ca toţi puii de pudú, cerbul prezintă pe spate pete albe, ce îl ajută să se camufleze pentru a evita prădătorii.

Ultimul pui din această specie s-a născut la Grădina din Brisbol în 2010, şi a fost numit Evan. Evan a fost mutat însă la Grădina Zoologică din Edinburgh.

Cerbul pudú este o specie deosebit de vulnerabilă. El trăieşte în pădurile tropicale temperate din Chile şi din sud-vestul Argentinei, însă numărul exemplarelor din această specie a scăzut considerabil în ultima vreme, ca urmare a distrugerii habitatului de pădure pentru extinderea agriculturii şi a altor activităţi umane.

Cerbii pudú se remarcă prin faptul că sunt cea mai mică specie de cerb, atingând o talie maximă de 38 de centimetri la maturitate şi cântărind în jur de 9 - 15 kilograme. Dimensiunea maximă a coarnelor este de 10 centimetri.

Grădina Zoologică din Bristol, Marea Britanie este în sărbătoare. Comunitatea de animale este mai bogată cu un pui de pudú, cel mai mic cerb din lume.

Puiul, care a împlinit deja o lună de viaţă, a ieşit la o plimbare pe pajiştea îngrădită împreună cu părinţii lui, spre deliciul vizitatorilor, anunţă pagina online a grădinii zoo Bristolzoo.org.uk

Deşi cântărea abia un kilogram la naştere, gre

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 20 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 54 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 39 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°