Pentru Marian Drăgulescu (31 de ani), Londra 2012 reprezenta ultima şansă de a câştiga un titlu olimpic. Marele său vis s-a spulberat miercuri, când a aflat că nu va participa la competiţia din capitala Angliei. Vestea cea tristă a venit la doar o lună după ce gimnastul fusese blestemat de Larisa (27 de ani), fosta soţie. Pentru Marian Drăgulescu (31 de ani), Londra 2012 reprezenta ultima şansă de a câştiga un titlu olimpic. Marele său vis s-a spulberat miercuri, când a aflat că nu va participa la competiţia din capitala Angliei. Vestea cea tristă a venit la doar o lună după ce gimnastul fusese blestemat de Larisa (27 de ani), fosta soţie.
Considerându-l insuficient refăcut după accidentările şi operaţiile suferite la glezne, Comisia de Evaluare a Federaţiei Române de Gimnastică (FRG) nu l-a inclus pe Marian Drăgulescu în lotul pentru Olimpiada de la Londra. Prin urmare, multiplul campion mondial şi european ratează ultima ocazie de a cuceri singura medalie importantă care îi lipseşte din palmares: aurul olimpic. Decizia şefilor FRG a venit la scurt timp după ce Larisa, care a divorţat de Drăgulescu în 2009, l-a blestemat pe sportiv, nervoasă că acesta nu a mai plătit pensia alimentară pentru Richard (5 ani) şi Beatrice (7 ani).
"Acum o lună i-am urat din tot sufletul să nu aibă parte de ceea ce pentru el contează mai mult decât copiii: o medalie olimpică de aur! De un an şi jumătate nu a mai plătit pensia alimentară, care este de 442 de lei pe lună", ne-a declarat Larisa. Se pare că aceasta are gura rea, pentru că alt blestem proferat de ea la adresa lui Drăgulescu s-a împlinit anul trecut, când gimnastul a ratat, din cauza unei accidentări la gleznă, finalele pe aparate la Mondialele de la Tokio. "Înainte de a pleca în Japonia i-am transmis lui Marian că îl blestem să cadă în cap. Nu a căzut, dar s-a accidentat şi a ratat finalele", afirmase atunci Larisa