Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost convocat, astăzi, pentru a emite un punct de vedere la o sesizare a PDL care atacă la Curtea Constituţională un articol din Hotărârea Parlamentului prin care se stabilesc data şi condiţiile referendumului din 29 iulie. Cei cinci membri prezenți la ședință au decis în unanimitate că sesizarea democrat-liberalilor este neîntemeiată.
UPDATE 2. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunțat, la finalul ședinței, că sesizarea grupului parlamentar al PDL la CCR privind art. 3 al Hotărârii Parlamentului 34/2012 este neîntemeiată.Zgonea a precizat că punctul de vedere al Biroului permanent a fost luat cu unanimitatea celor cinci membri prezenţi la şedinţă. Art. 3 din Hotărârea 34/2012 a Parlamentului privind stabilirea obiectului şi a datei Referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României prevede că în situaţia în care CCR va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile legii, Parlamentul va luat act de aceasta şi va hotărî asupra procedurii de urmat.
UPDATE 1. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a precizat că democrat-liberalii au contestat o prevedere din hotărârea Parlamentului pentru stabilirea datei referendumului, întrucât aceasta este ambiguă şi ar putea lasă loc unei decizii neconstituţionale. "Atât timp cât avem experienţa a ceea ce s-a întâmplat în săptămâna aceea dubioasă şi neagră, ne gândim că, dacă Curtea invalidează, Parlamentul nu va ţine cont de asta, va spune că nu ţine cont de asta şi cine ştie ce hotărâre va lua. Mi se pare corect să atacăm", a spus Toader, precizând că sesizarea PDL va fi discutată marţi, 24 iulie, în plenul Curţii Constituţionale.
Sesizarea PDL depusă la CC vizează articolul 3 din hotărârea Parlamentului, care prevede că, "în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de leg