Tare aş vrea ca acest referendum să nu fie anulat! Să coboare pacea şi omenia, ca o boare, în această vară. Să nu ni se mai ofere cuvenitele picături de venin. Ne-am obişnuit deja cu otrăvurile şi canicula.
Ne-am obişnuit atât de mult, încât, parcă, în ascuns, am vrea să nu se mai termine vara asta nebună. Oare cine inversează butoaiele cu „bine" şi cu „rău", când ne adăpăm cu lăcomie din ele dimineaţa, după somnul binecuvântat? Oare cineva dintre noi a făcut asta? Sau mai de sus? Sunt sigur că fiecare în parte ştie bine cum stau lucrurile bune, ca şi cele rele. Ştie din ce în ce mai mult, căci are de la cine învăţa.
Îl ştiţi voi. Omul simplu ştie şi nu mai vrea altceva. Atât. Nu mai vrea un salariu bun, nu mai vrea un trai decent. Nu vrea decât un duşman, ca să urle apoi spre el, să-l rupă în bucăţi. Ce să mai vorbim de case, de familii împăcate sau de maşini? Astea ţin deja de un guvern stabil. Nici un preşedinte jucător, oricât de puternic ar fi, nu ajunge să vorbească cu bancherii străini. Ei au băncile negre la noi. Ce spaime am tras şi eu. Când ajung românii în preajma băncilor, vai, cum se mai tem. Un raport al Comisiei Europene e frecţie la picior de lemn, pe lângă o lovitură pe care ţi-o trage fulgerător una din lacomele bănci.
Toate lăcomiile românilor nu ajung să facă faţă lăcomiei celei mai mărunte bănci. Băncile, de altfel, prin lăcomie se înmulţesc. Sau din spaima celor mulţi, nu din lipsa lăcomiei lor. În sfârşit, lăcomia băncilor europene ne-a speriat. Meditez aşa, ca să-mi treacă şi mie spaima de BRD.
Dintr-o pierdere, în altă pierdere mai mare, asta-i linia de supravieţuire. Trebuie să învăţăm să fim umili. Până la urmă, vom ajunge la acel Nimic strălucitor. E Nimicul pur, care ne înşfacă repede. Înfrângerile lângă el vor deveni victorii. Nu mai avem mult până când vom ajunge la acest Nimic uriaş. După prima s
