Gimnastele și gimnaștii români au sosit ieri, la Londra, iar spre seară au efectuat și primele antrenamente într-o sală anexă de la North Greenwich Arena. Ei n-au zăbovit prea mult în aeroport, preferând să plece cât mai repede în Satul Olimpic
Imediat după ce ne-am rămas bun de la Nadia Comăneci, în fața sălii O2, am pornit spre aeroportul Heathrow, pentru a întâmpina primul grup de sportivi români. Relativ repede, am obținut permisele speciale pentru a sta în perimetrul rezervat presei în zona "Sosiri". Acolo se aflau deja reprezentanții Rusiei. Le-am recunoscut ușor pe baschetbaliste, dar și pe gimnaste datorită înălțimii lor. Primele erau foarte înalte, celalalte cu mult mai scunde.
Cu toate că sportivii au "cale liberă" în aeroport, trecerea lor făcându-se prin alte culoare decât cele rezervate călătorilor obișnuiți, inclusiv la controlul vamal, a trecut ceva timp până să-și facă apariția performerii noștri. În timp ce așteptam, două sud-coreence ne-au întrebat de unde suntem. Le-am spus că din România și că urmează să sosească gimnastele noastre.
S-au mai scurs apoi câteva minute, și pe culoar și-a făcut apariția Octavian Bellu, alături de Mariana Bitang și gimnastele noastre. În spatele lor se aflau gimnaștii. S-au auzit imediat aplauze. "Hai România!", au strigat câțiva români veniți la aeroport pentru a le saluta pe gimnaste. "Să luați cât mai multe medalii!". Cel mai titrat antrenor din istoria sportului mondial a zâmbit, iar apoi și-a salutat compatrioții. "Nu putem prevedea ce se va întâmpla. Avem o echipă formată din gimnaste reprezentând trei generații de sportive. Cea mai în vârstă are 25, cea mai tânără 16. Să sperăm că antrenamentele pe care le-am făcut până acum ne vor permite să ne facem datoria, să obținem ceea ce ne-am propus", a declarat Octavian Bellu.
Grupul de sportivi a fost întâmpinat de Alexandru Epuran, șeful deleg