Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) va finanţa proiecte de infrastructură în Grecia în valoare de circa 1,4 miliarde de euro, până în 2015, potrivit miniştrilor eleni ai Finanţelor şi Dezvoltării, transmite AFP.
"Acordurile vor fi semnate zilele următoare. Obiectivul nostru este ca BEI să fie implicată cât mai repede în finanţarea sectorului privat", a declarat ministrul de Finanţe Yannis Stournaras, după o întâlnire cu preşedintele BEI, Werner Hoyer.
Sectorul privat din Grecia, ţară aflată în al cincilea an de recesiune, are mare nevoie de finanţare, după ce băncile au blocat creditarea, iar statul nu îşi poate plăti furnizorii.
Împrumuturile BEI se vor limia la numai 10 milioane de euro în acest an, a indicat Stournaras, din cauza incertitudinilor politice în care a intrat Grecia în urma alegerilor din luna mai, înainte ca noul guvern, format la jumătatea lunii iunie după un nou scrutin, să reia dialogul cu creditorii ţării, respectiv UE şi FMI.
"Acest acord este un vot de încredere în favoarea Greciei. Pe lângă susţinerea proiectelor de infrastructură şi a firmelor mici şi mijlocii, cooperarea va avea loc şi în atragerea investiţiilor străine şi în privinţa privatizărilor", a afirmat ministrul Dezvoltării, Costis Hatzidakis.
În luna aprilie, au circulat informaţii potrivit cărora BEI a încercat să introducă clauze în contracte referitoare la eventualitatea reintroducerii drahmei, în cazul unei ieşiri a Greciei din zona euro.
Stournaras a dat însă asigurări că rambursările creditelor vor avea loc în euro.
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) va finanţa proiecte de infrastructură în Grecia în valoare de circa 1,4 miliarde de euro, până în 2015, potrivit miniştrilor eleni ai Finanţelor şi Dezvoltării, transmite AFP.
"Acordurile vor fi semnate zilele următoare. Obiectivul nostru este ca BEI să fie implicată