Un raport recent al lui Sarbjit Nahal, un analist al Bank of America Merrill Lynch, intitulat „Globesity – The Global Fight Againsty Obesity" (Lupta mondială împotriva obezităţii), atrage atenţia asupra unui nou mega-trend din lume - obezitatea, potrivit Business Insider.
Raportul publică o hartă mondială a obezităţii.
În raportul lui Nahal se arată că până în 2008, circa 500 de milioane de persoane în vârstă de peste 20 de ani erau considerate obeze. În România, rata obezităţii este cuprinsă între 10% şi 19,9%, după cum reiese din harta cuprinsă în raport.
Cele mai multe persoane supraponderale şi obeze se înregistrează în America (62% dintre persoanele de ambele sexe, din această categorie de vârstă, erau supraponderale, iar 26% erau obeze), în timp ce rata cea mai scăzută se înregistrează în Asia de Sud-Est (14% supraponderali şi 3% obezi).
Sursa: Business Insider
În Europa şi America, peste 50% dintre femei sunt supraponderale, iar 23%, respectiv 29% sunt obeze.
Un raport recent al lui Sarbjit Nahal, un analist al Bank of America Merrill Lynch, intitulat „Globesity – The Global Fight Againsty Obesity" (Lupta mondială împotriva obezităţii), atrage atenţia asupra unui nou mega-trend din lume - obezitatea, potrivit Business Insider.
Raportul publică o hartă mondială a obezităţii.
În raportul lui Nahal se arată că până în 2008, circa 500 de milioane de persoane în vârstă de peste 20 de ani erau considerate obeze. În România, rata obezităţii este cuprinsă între 10% şi 19,9%, după cum reiese din harta cuprinsă în raport.
Cele mai multe persoane supraponderale şi obeze se înregistrează în America (62% dintre persoanele de ambele sexe, din această categorie de vârstă, erau supraponderale, iar 26% erau obeze), în timp ce rata cea mai scăzută se înregistrează în Asia de Sud-Est (14% supraponderali şi 3% obez