Se obișnuiește ca reuniunile, conferințele, congresele de o anumită reprezentare să adopte, la finalul lucrărilor, un document de poziție care proclamă idei valoroase pentru cei care aderă la ele. Declarațiile – nume uzual pentru aceste documente – atrag fără greș atenția, chiar dacă ideile pe care le conțin nu sunt mereu acceptate, întrucât, depășind adesea relevanța marginală pentru un grup de interese sau indivizi, pot fi adevărate puncte de reper în istorie. Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, Declarația Drepturilor Omului (proclamată de Revoluția Franceză) ori Declarația Universală a Drepturilor Omului dovedesc acest lucru: în jurul lor s-au raliat comunități, națiuni și chiar o lume întreagă.

Dintre declarațiile contemporane care privesc familia, mai bine cunoscute sunt Declarația de la Kuala Lumpur și Declaratia de la Doha. Declaratia de la Doha privind Familia a fost adoptată, în unanimitate, pe 6 decembrie 2004 în Adunarea Generală a ONU, adică de reprezentanții statelor membre. Declarația de la Kuala Lumpur a fost semnată cu câteva luni mai devreme, în octombrie 2004, din partea unor persoane publice proeminente – academicieni, lideri de organizații neguvernamentale, sociologi etc. – întruniți la o conferință axată pe importanța și relevanta familiei în societatea contemporană.

Astăzi menționăm un alt document de consens, Declarația de la Madrid, adoptată cu prilejul ediției a șasea a Congresului Mondial al Familiilor. Găzduit recent de capitala spaniolă Madrid, acesta a reunit 3.100 delegați reprezentând un număr record de organizații profamilie și provita – inclusiv din România. Au conferențiat 125 de lideri, activiști, legiuitori, oameni de știință și sociologi din 80 de țări.

Redăm versiunea românească a Declarației de la Madrid, menționând importanța și relevanța ei în contextul actual. În ultima generație, num