Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu spune că se gândeşte dacă să meargă la vot sau să boicoteze referendumul, afirmând că, deşi până acum a spus că datoria cetăţenească îl îndeamnă la vot, se gândeşte şi ce poate să însemne "legitimarea unui referendum constituit pe baze lipsite de etică", scrie Mediafax.
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, fiind întrebat dacă va merge sau nu la referendum, că va da un răspuns concret foarte curând.
"Veţi avea un răspuns concret foarte curând. Până în momentul acesta am zis că pentru mine datoria cetăţenească mă îndeamnă să merg la vot, în acelaşi timp, însă, gândesc, şi această nuanţă o introduc astăzi, gândesc la ceea ce poate să înseamnă legitimarea unui referendum constituit pe baze lipsite de etică şi ilegitime în fond", a spus Ungureanu.
El a explicat că, din punctul său de vedere, preşedintele Traian Băsescu nu a încălcat Constituţia deoarece nu a împiedicat instituţiile statului să-şi îndeplinească atribuţiile, nu a limitat competenţele instituţiilor statului, neavând puterea executivă, şi nu a îngrădit drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, iar suspendarea preşedintelui este "un circ", "un teatru ieftin".
"Pornind de la această premisă, suspendarea este un circ, un teatru ieftin menit să legitimeze o iniţiativă, un act de suspendare a preşedintelui, de fapt a persoanei Traian Băsescu cu indiferent ce risc la adresa democraţiei noastre. În condiţiile acestea încep să mă gândesc clar ce ar trebui făcut: mergem cetăţeneşte la vot sau boicotăm? Veţi afla răspunsul curând", a spus Ungureanu.
Întrebat dacă aşteaptă decizia PDL privind participarea la referendum, Ungureanu a răspuns că nu aşteaptă un asemenea răspuns, ci aşteaptă răspunsul celor care "sunt împotriva stării de fapt din România în acest moment".
Mihai