Nu doar la români se practică refuzurile în materie de cine să ducă drapelul țării la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, eveniment programat vineri seară, la Londra. Sursa: Reuters
Elvețianul Roger Federer, cel mai bun jucător de tenis al lumii, a făcut un pas în spate, lăsându-i onoarea de a fi port-drapelul Elveției prietenului Stanislas Wawrinka, cel cu care va face echipă la dublu și alături de care are deja în palmares un titlu olimpic.
„Mi-a fost oferită șansa de a fi port-drapelul țării mele la Atena și la Beijing, iar acum mi s-a părut just să las posibilitatea și altora să primească această onoare”, a spus modestul elvețian.
Marea Britanie l-a ales azi pe Chris Hoy (36 de ani) să ducă steagul gazdelor la ceremonia de deschidere. Hoy practică ciclismul pe pistă și are în palmares patru titluri olimpice, iar la această ediție își va apăra două dintre cele trei titluri olimpice câștigate în China.
La români, port-drapel va fi Horia Tecău, jucător de tenis la dublu, după ce canotoarea Georgeta Andrunache a refuzat onoarea, pe motiv că intră în concurs a doua zi și i-ar fi fost imposibil să se odihnească, având în vedere că festivitatea de deschidere se va întinde până după miezul nopții la Londra (n.r. - două ore mai târziu la București).