Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta bază ASA transformată în Academie de Sport

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 23 iulie 2012 ·

Vineri seara a fost inaugurat complexul „Academia de Sport”, aflat la intrarea în Weekend, dinspre Aleea Carpaţi. Fosta bază sportivă a ASA a fost abandonată în urmă cu mai bine de zece ani şi, atât clădirea, cât şi terenurile din preajma ei au ajuns în paragină. Intrată în patrimoniul Primăriei Târgu-Mureş, lucrările au fost finalizate şi noua bază a fost dată în folosinţă sportului târgumureşean.

În cadrul bazei, pe lângă terenurile deja existente, au fost reabilitate cele două terenuri de fotbal şi cinci de tenis de câmp, cu câte o minitribună, locuri de parcare. Cocheta clădire conţine o sală încăpătoare la intrare, o sală de mese, vestiare pentru sportivi, salon de masaj, centru de recuperare Spa, sală de forţă, grupuri sanitare, toate aflate la parterul clădirii. La cele două etaje există 15 camere cu câte două paturi şi terase spaţioase pe laturi.

La eveniment au participat reprezentanţi ai tuturor cluburilor şi asociaţiilor sportive târgumureşene, directori, preşedinţi, antrenori, sportivi, precum şi foste glorii ale sportului mureşean. Panglica a fost tăiată de primarul Târgu-Mureşului, Dorin Florea, împreună cu consilierul său, fostul viceprimar, Claudiu Maior, iniţiatorul proiectului. „Mă bucur pentru că acest proiect a fost finalizat. Academia a fost ideea lui Claudiu Maior şi vine ca un cadou pentru toţi cei care au făcut ceva pentru sport, oameni care au pus mult suflet şi este destinată copiiilor noştri. M-am chinuit opt ani să aduc această bază în patrimoniul Primăriei, în ciuda celor care s-au opus şi se opun în continuare. Le spun toate acestea cu toată deschiderea, pentru că altfel n-aş fi eu şi pot să dau chiar o listă cu cei care se opun. Ideea este ca Târgu-Mureşul să devină un adevărat centru olimpic, care să cuprindă toate bazele sportive, cu sporturi de echipă şi nu numai. Vom avea nevoie de antrenori, de specialişt

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță o investiție de 100 de miliarde de dolari în SUA a unui gigant producător de cipuri: ”O chestiune de securitate naţională”

Ziare.com acum 13 minute
Gigantul producător de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) intenţionează să investească cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru a-şi dezvolta operaţiunile de producţie din Statele Unite, unde va deschide cinci facilităţi de f

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 47 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum o ora
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 59 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

SUA ar căuta un plan pentru o posibilă reducere a sancțiunilor împotriva Rusiei

Adevarul acum 53 minute
Statele Unite elaborează un plan pentru a acorda Rusiei o eventuală reducere a sancțiunilor, în timp ce președintele Donald Trump încearcă să restabilească relațiile cu Moscova și să oprească războiul din Ucraina, au declarat pentru Reuters un ofici

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 3 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 5 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

0°/10°
mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°