Polițiștii hunedoreni au efectuat o descindere la casa lui Ioan Cocotă, fostul șofer al primarului din Uricani unde au descoperit materiale de construcții, furate din depozitele Primăriei, în valoare de două sute de mii de lei. Cocotă este în pușcărie unde va sta 15 ani pentru că și-a ucis concubina.
După descindere, polițiștii i-au întocmit fostului șofer al primarului Dănuț Buhăescu, un nou dosar penal pentru furt calificat. Anchetatorii au mai percheziţionat şi o altă locuinţă a unui apropiat al lui Cocotă şi au găsit şi la acesta materiale de construcţii furate. Oamenii legii au încărcat trei camioane cu materiale de construcţii, pavele şi ciment, de la locaţiile percheziţionate. Materialele destinate reabilitării străzilor din Uricani au fost sustrase în mod repetat din magazia administraţiei de la care Cocotă avea cheile. Primarul din Uricani a cerut un inventar, pentru a se cunoaşte cu exactitate bunurile furate şi valoarea prejudiciului.
În pușcărie pentru crimă
În vara anului 2008, şoferul primarului Dănuţ Buhăescu, de la Uricani, şi-a ucis concubina, orbit de gelozie. El a sugrumat-o, după ce a bătut-o şi a pus-o să bea o substanţă toxică. Considerat principalul suspect în acest caz, Cocotă a stat arestat circa un an şi o lună, iar apoi, în baza unei contraexpertize a raportului medico-legal, a fost eliberat. Deşi incriminat de anchetatori, bărbatul şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia, afirmând că nu ar fi putut să ia viaţa acelei femei. După doi ani, timp în care s-a desfăşurat procesul la Tribunalul Hunedoara, instanţa s-a pronunţat în acest dosar, condamnându-l pe Ioan Cocotă la 15 ani de închisoare pentru omor. Bărbatul a atacat sentinţa la Alba Iulia, iar, apoi, la Înalta Curte de Casaţie a Justiţie a României, ambele instanţe menţinând decizia de a executa 15 ani de închisoare.