Prima etapă din noul sezon din Liga 1 va fi încheiată de partidă dintre Steaua Bucureşti şi Concordia Chiajna, ce se va desfăşura, luni, 23 iulie, de la ora 21:30.
Debutul într-un meci oficial al noului antrenor al Stelei, Laurenţiu Reghecampf, se va produce chiar în faţa fostei echipe pregătite de acesta, Concordia Chiajna, revelaţia returului sezonului trecut din Liga 1, când a reuşit să încheie pe locul al 9-lea deşi după terminarea turului se afla la retrogradare. Înaintea partidei cu Concordia, antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi-a avertizat jucătorii, spunând că nu cunoaşte lotul Chiajnei şi elevii săi trebuie sa fie foarte atenţi pentru a nu exista surprize negative.
La Concordia Chiajna au avut loc schimbări masive în inter-sezon, fiind aduşi mai mulţi jucători de la Poli Timişoara, dar şi care au trecut pe la Steaua, precum Sorin Paraschiv şi Sorin Ghionea. Pe banca tehnica a fost instalat chiar fostul antrenor al echipei din Ghencea de anul trecut, Ilie Stan, care a condus Steaua timp de 15 etape, în care a obţinut 9 victorii, 4 egaluri şi a suferit 2 înfrângeri, fiind înlocuit de Mihai Stoichiţă, care a reuşit să termine pe poziţia a 3-a sezonului 2011-2012 din Liga 1.
Prima etapă din noul sezon din Liga 1 va fi încheiată de partidă dintre Steaua Bucureşti şi Concordia Chiajna, ce se va desfăşura, luni, 23 iulie, de la ora 21:30.
Debutul într-un meci oficial al noului antrenor al Stelei, Laurenţiu Reghecampf, se va produce chiar în faţa fostei echipe pregătite de acesta, Concordia Chiajna, revelaţia returului sezonului trecut din Liga 1, când a reuşit să încheie pe locul al 9-lea deşi după terminarea turului se afla la retrogradare. Înaintea partidei cu Concordia, antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi-a avertizat jucătorii, spunând că nu cunoaşte lotul Chiajnei şi elevii săi trebuie sa fie foarte atenţi pentru a nu exista surpriz