După caz, elevii pot beneficia de avantajele programelor sociale care se derulează în unităţile de învăţământ. “Euro 200”, „Bani de liceu”, „Cornul şi laptele” bursele şcolare, sunt programe destinate elevilor cu scopul de a combate abandonul şcolar şi de a le oferi o şansă în ceea ce priveşte educaţia.
La programul “Bani de liceu” au fost 2.854 de cereri şi tot atâţia beneficiari iar elevii au primit un cuantum de 180 de lei pe lună. Beneficiarii acestui program de protecţie socială sunt elevii care se află în întreţinerea familiilor ale căror venit brut lunar pe membru de familie realizat pe ultimele trei luni, anterioare depunerii cererii, este de maxim 150 de lei. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent. Plata sprijinului financiar se face prin unităţile şcolare, direct către elevii beneficiari ai acestui program. “Proiectul a debutat simultan cu programul Euro 200 şi îşi demonstrează continuitatea, în ciuda problemelor economice, în ideea şansei egale pentru toţi, existând mai multe programe care se defăşoară sub această egidă”, a declarat Raluca Marian, inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane.
“Rechizite şcolare” este un alt program social, destinat elevilor din învăţământul de stat, primar şi gimnazial care urmează cursuri de zi. Beneficiari sunt acei elevi care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar, pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an este de maxim 50% din salariul de bază minim brut pe ţară. Conducerea unităţii de învăţământ preuniversitar are atribuţia de a numi anual, prin comisia internă, comisia care răspunde de problematica rechizitelor şcolare, informează elevii şi părinţii asupra prevederilor ordonanţei, sprijină beneficiarii la întocmirea ordonanţelor, validează lista beneficiarilor