Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocurile Olimpice. Mossad: Al doilea suspect de la Burgas ar pregăti un ATENTAT împotriva sportivilor israelieni

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 iulie 2012 · ·

În vreme ce gazdele se pregătesc de zor, serviciile secrete din întreaga lume sunt în stare de alertă maximă, pentru a preîntâmpina repetarea masacrului de la JO de la Munchen, din 1972.

Potrivit jurnaliștilor britanici de la dailymail.co.uk, inamicul public nr. 1 în cazul Jocurilor Olimpice de la Londra este bărbat suspectat că ar fi participat la atentatul sângeros de săptămâna trecută de la Burgas, în urma căruia șapte turiști israelieni au murit, iar alți 23 au fost răniți.

Adevărata identitate a suspectului nu este cunoscută până în acest moment, singurele informații deținute de anchetatori fiind acelea că bărbatul ar circula cu un pașaport american, sub numele de David Jefferson.

Agenții Mossad susțin că suspectul ar face parte dintr-o celulă teroristă iraniană, al cărei scop ar fi acela de a comite un atentat asupra echipei olimpice israeliene, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani, la JO de la Munchen din 1972.

„Suntem în alertă”, a declarat pentru CBS Benjamin Netanyahu, premierul Israelului. Operațiunea declanșată de Mossad, serviciul secret israelian, se numește „Baioneta”.

Agenții israelieni se tem că echipa olimpică a Israelului va fi următoarea țintă a teroristului, motiv pentru care au ridicat nivelul de securitate. În plus, potrivit Sunday Times, mai mulți agenți ai serviciului de securitate internă, Shin Bet, au fost trimiși să asigure protecția sportivilor israelieni.

De asemenea, MI5 și Scotland Yard și-au intensificat măsurile de securitate cu privire la delegația israeliană.

CITIȚI ȘI: Atentatul din Burgas: Ministrul israelian al Turismului îi încurajează pe israelieni să continue să călătoreascăServiciile secrete israeliena acuză Hezbollah și Iranul că au pregătit atentate în peste 20 de țări

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 48 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 22 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 52 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 50 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°