Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţistul Duţă scapă de închisoare

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 iulie 2012 ·

Agentul de la Poiana Mare a primit trei ani cu suspendare pentru că a primit şpagă

Tribunalul Dolj l-a găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă și l-a condamnat, săptămâna trecută, la trei ani de închisoare cu suspendare pe agentul de poliţie judiciară Dănuţ Duţă, de la Secţia de Poliţie Rurală Poiana Mare. Prin sentinţa pronunţată pe 18 iulie, instanţa i-a interzis lui Duţă dreptul de a ocupa funcţia de poliţist şi l-a obligat totodată la plata sumei de 450 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea nu e însă definitivă, putând fi atacată cu apel.

„200 de euro nu-i o sumă nici prea mare, dar nici de aruncat”

Povestea flagrantului începe pe 8 martie, când un bărbat din comuna doljeană Ghidici a sesizat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie despre faptul că agentul de poliţie Dănuţ Duţă i-a cerut bani pentru a interveni pe lângă un procuror ca să-i obţină o soluţie favorabilă într-un dosar în care era cercetat pentru lovire şi alte violenţe. În plângerea făcută, doljeanul a precizat că auzise prin comună că Duţă se laudă că poate „aranja“ orice dosar contra cost. Procurorii au început cercetările în acest caz, iar, pe 7 mai, au obţinut o autorizaţie de interceptare a convorbirilor poliţistului. În aceeaşi zi, denunţătorul l-a sunat pe agentul de poliţie pentru a rezolva „problema“ cu dosarul. Cei doi s-au întâlnit în comuna Ciupercenii Noi. Poliţistul i-a spus celui cercetat că a discutat deja cu procurorul şi dosarul cu pricina se va soluţiona fie cu NUP (neînceperea urmăririi penale – n.r.), fie cu o amendă administrativă. În schimbul acestui favor, agentul Duţă a cerut 200 de euro, bani pe care a susţinut că i-a dat deja procurorului. Discuţia dintre cei doi a fost înregistrată de anchetatori. „De ei depinde. Şi eu de asta zic că un 200 de euro nu e o sumă nici prea mare, dar nici, ş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°