Prefectul de Argeș, Cristian Soare, și-a reiterat obiectivul de a crește gradul de absorbție al fondurilor europene: “Ne propunem ca în perioada imediat următoare referendumului să demarăm o analiză pe fiecare program operaţional în parte în aşa fel încât să evaluăm la zi stadiul împlementării programelor de finanţare europeană, să identificăm problemele apărute şi soluţii de urgentare a implementării acestora, precum şi de creştere a gradului de absorbţie”, a explicat prefectul, care a subliniat că la nivel judeţean gradul de absorbţie la nivelul autorităţilor publice este de cca 18,7%, situat peste media totală pe ţară de 9,89%. Astfel, potrivit unei analize a Instituției Prefectului, în ceea ce priveşte finanţarea de pre-aderare s-au încheiat toate cele 52 de proiecte cu o valoare totală de 123.993.510 euro (spre exemplu la începutul anului 2012 au fost finalizate cele 2 proiecte derulate prin ISPA în valoare totală de 86 milioane de euro). În cea ce privește situația proiectelor cu fonduri de post-aderare, aceasta este următoarea: În cadrul fondurilor de post-aderare autorităţile şi instituţiile publice din Argeş au încheiat contracte de finanţare pentru 85 de proiecte în valoare totală de 165.017.650 euro, din care :
- Programul Operaţional Regional(POR) – 39 de proiecte în valoare de 82.961.670 euro;
- Programul Naţional de Dezvoltare Rurală(PNDR) – 38 de proiecte în valoare de 52.335.130 euro;
- Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative(PODCA) – 4 proiecte în valoare de 585.130 euro;
- Programul Operaţional Sectorial Mediu(POS MEDIU) 2 proiecte în valoare de 24.722.100 euro;
- Alte programe comunitare 2 proiecte în valoare de 179.740 euro
- În ce priveşte autorităţile administraţiei publice locale, acestea au încheiat un număr de 79 de contracte în valoare de 150.978.560 euro, după cum urmează : @N_