Antrenorul lotului feminin de gimnastică a României speră ca experienţa şi prospeţimea să fie atuurile tricolorelor la JO de la Londra (27 iulie-12 august)
Antrenorul coordonator al lotului olimpic de gimnastică feminină, Octavian Bellu, a declarat, sâmbătă, pe Aeroportul „Henri Coandă“, la plecarea spre Londra în vederea participării la Jocurile Olimpice că speră ca echipa formată din gimnaste din trei generaţii diferite să fie un experiment reuşit. „Noi sperăm să ajungem la Londra cu bine. Am primit semnale că e cam frig faţă de canicula de la noi. Mergem cu încredere că am făcut tot ce a fost posibil pentru a ne prezenta onorabil la acest concurs, cu ce avem, cu ce a putut să pună fiecare la bagajul de valoare al echipei. Avem o echipă insolită formată din gimnaste din trei generaţii, o plajă de vârste pe care nu a mai avut-o echipa României, între 16 şi 25 de ani. Acum trebuie apreciată şi partea bună a lucrurilor şi cea mai puţin bună, pentru că se pare că din cele tinere, care aveau vârsta şi posibilitatea să prindă această echipă olimpică, nu au fost capabile să le învingă pe Cătălina Ponor de 25 de ani şi pe Sandra Izbaşa de 22 de ani. Eu zic că trebuie făcut ceva. La un moment dat să facem şi noi trialuri, să selectăm din mai multe gimnaste. Eu, numărând de la cap la coadă şi de la coadă la cap, tot cinci gimnaste găsesc. Sperăm că această combinaţie între experienţă şi prospeţime va fi capabilă să se prezinte şi să îşi facă treaba bine la Londra. Cele care au fost ştiu despre ce e vorba. Sperăm că va fi o experienţă reuşită“, a declarat Bellu, conform Mediafax.
Bitang: Gimnastica românească e asociată cu aurul
Şi antrenoarea Mariana Bitang s-a declarat încrezătoare în şansele echipei României de a intra în cărţi pentru a obţine medalii la Jocurile Olimpice de la Londra. „Plecăm cu speranţa ca totul să decurgă normal, să fie bine pe