Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secesiunea şi alipirea la Austria, ultima găselniţă a unei insule greceşti

Publicat in Jurnalul, luni 23 iulie 2012 ·

La 100 de ani de la cucerirea independenţei faţă de Imperiul Otoman, locuitorii insulei greceşti Icaria, din Marea Egee, nu prea au timp de sărbătorit, căci sunt măcinaţi de gânduri secesioniste. Ei visează acum cu ochii deschişi la posibilitatea desprinderii de Grecia-mamă, ţara cu probleme şi chiar alipirea la un alt stat. Mulţi dintre cei 9.000 de locuitori ai insulei se simt ignoraţi de politicienii de la Atena, care se concentrează acum pe mijloacele care să scoată ţara din marasmul economic în care se află, relatează publicaţia germană Der Spiegel.

O idee năstruşnică

Povestea insulei a fost dată publicităţii pe site-ul cotidianului italian Libero, articol în care era citat un locuitor al insulei, care a dorit să-şi păstreze anonimatul şi care afirma că "Guvernul de la Atena i-a uitat pe locuitorii insulei de ani". "Dacă Atena n-are de gând să dea insulei un spital sau să refacă drumurile, am putea decide să ne rupem de Atena", declara acesta. Nu doar că localnicii iau serios în calcul secesiunea, dar o altă idee năstruşnică le-a venit între timp: să devină insula altui stat.

Bineînţeles că autorităţile s-au şi grăbit să respingă ideea care a stat la baza articolului din ziarul italian, catalogând-o drept un "mit".

Cu toate astea, mare parte dintre cei 9.000 de localnici ar lua în serios o nouă proclamare a independenţei. Icaria şi-a dobândit independenţa la 17 iulie 1912, după îndepărtarea otomanilor, în războiul italo-turc. După cinci luni, a devenit parte a Greciei prin semnarea unui acord care a legat-o de continent în ultimii 100 de ani.

Nu cu turcii, asta e clar

"Ar fi foarte dificil să rămânem independenţi, dar am putea să cerem să fim anexaţi unui alt stat - în mod cert nu Turcia, dar poate Austria", au mai spus icarienii intervievaţi de presa italiană taman cu ocazia celebrării împlinirii a 100 de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Ion Iliescu este audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990, fiind inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ziare.com acum o ora
Fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar procurorii îl vor audia acasă miercuri, 1 ianuarie. În timp ce Petre Roman, inculpat în același caz, a mers la Parchetul General, pr

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Ce urmează pentru președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce a fost arestat

HotNews acum 43 minute
Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într

Bugetul României în 2025: Ce se întâmplă cu pensiile, investițiile și deficitul

Wall-Street.ro acum o ora
Legea bugetului de stat pentru anul 2025 va fi adoptată de guvern până la finalul lunii ianuarie, în așa fel încât în prima săptămână din februarie să fie aprobată de Parlament, precizează prim-ministrul Marcel Ciolacu. Acesta a vorbit, împreună cu

Ciolacu ameninţă cu insolvenţa companiile de stat cu pierderi

Mediafax acum 50 minute
Ciolacu a anunţat că a avut cu ministrul Finanţelor o analiză a analiză a companiilor de stat şi a arieratelor. „Urmează ca doamna preşedintă a ANAF să ne dea o situaţie detaliată şi nu vă ascund că, după o analiză, în funcţie de unde funcţionează f

Accident provocat de un șofer suspectat că ar fi fost drogat, care a trecut pe roșu într-o intersecție din Timișoara

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, miercuri dimineața, puțin după ora 7:00, la intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Drubeta din Timișoara. „Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Liviu Rebreanu, dinspr

Pompier aflat în timpul liber, erou la Petroșani

Ziarul Vaii Jiului acum 20 minute
Un incendiu izbucnit în miercuri dimineață la un autoturism parcat în municipiul Petroșani a fost lichidat rapid datorită intervenției prompte a unui pompier aflat în timpul liber. Soldatul Matei Alexandru Răzvan, membru al Detașamentului de Pompier

O femeie a născut pe trotuar, lângă Spitalul Polizu. Bebelușul a murit. Poliția face cercetări

Adevarul acum 2 ore
O femeie a născut pe trotuar, în apropierea Spitalului Polizu din București, poliția demarând deja o anchetă cu privire la împrejurările în care s-a produs acest eveniment, cu atât mai mult cu cât bebelușul a murit.

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°