Cu o creştere de 7,7% de la începutul anului, indicele BET stă mai bine decât în urmă cu un an când era doar cu 2% pe plus, dar perioada următoare se anunţă complicată pentru investiţiile la bursă.
Chiar în urmă cu un an, creşterea costurilor de împrumut ale Italiei aducea spaima pe pieţele europene, iar pe bursa de la Bucureşti oferta de vânzare a 9,84% din Petrom se închidea cu un eşec. Apoi, la începutul lui august 2011 a venit reducerea ratingului SUA şi amplificarea problemelor Greciei, care au adus scăderi dramatice pe pieţe. Indicele BET nu şi-a revenit nici până azi.
Nici în acest an investitorii nu au linişte în concediu. După un an de summit-uri ale liderilor europeni şi de măsuri de stimulare a pieţelor luate de Banca Centrală Europeană, situaţia este din nou volatilă. Spania este din nou în vizorul investitorilor, regiunile ţării cerând una după alta sprijinul statului pentru că nu-şi mai pot plăti datoriile. În Italia, Sicilia e la un pas de faliment.
Vineri, bursa din Spania a pierdut 5,8%, iar cea din Italia a închis mai jos cu 4,4%, trăgând în jos şi celelalte pieţe, inclusiv pe cea de la Bucureşti.
Punând în ecuaţie şi tensiunile fără precedent de pe scena politică internă şi referendumul de duminică pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, investitorii au în faţă săptămâni de foc pe bursă.
Citiţi materialul integral pewww.zfcorporate.ro
Urmează un august de foc. Se repetă istoria de anul trecut pe bursă?
Cu o creştere de 7,7% de la începutul anului, indicele BET stă mai bine decât în urmă cu un an când era doar cu 2% pe plus, dar perioada următoare se anunţă complicată pentru investiţiile la bursă.
Chiar în urmă cu un an, creşterea costurilor de împrumut ale Italiei aducea spaima pe pieţele europene, iar pe bursa de la Bucureşti oferta de vânzare a 9,84% din Petrom se închidea cu un eşec. Ap