Mâine, Delia, Cheloo şi Dan Bittman, alături de Răzvan şi Dani, încep, la Cluj, căutările pentru următorul star X-Factor.
Înainte ca al doilea sezon X-Factor să ia startul la Antena 1, telespectatorii pot deveni spectatori, făcând parte din public la audiţiile cu juriul, care vor avea loc în următoarele săptămâni la Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti. Prima întâlnire a concurenţilor cu cei trei juraţi X Factor va fi la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, pe 25 şi 26 iulie. Pe scenă vor urca cei care cred că-i pot convinge pe juraţii Delia Matache, Cheloo şi Dan Bittman că au voce, charismă, că pot face show.
Emoţii mari nu vor avea însă doar concurenţii acestui sezon X Factor, ci şi cei trei juraţi, care fac parte pentru prima oară dintr-un juriu de gen. „Am un fel de curiozitate febrilă. Vreau să înceapă odată. Acum a sosit momentul şi de-abia aştept să întru în ring. Am o stare foarte bună cu privire la ce se va întâmpla", a povestit juratul care va veni la Cluj-Napoca, direct din Deltă Dunării, potrivit site-ului oficial X-Factor.
Juraţii, de la concerte la preselecţii
Cheloo va ajunge şi el în Ardeal direct de pe litoral, de la Costineşti, acolo unde are concerte în aproape fiecare seară. „Sunt tare curios cum vor fi concurenţii, sunt sigur că vom avea parte de foarte multe surprize", a declarat acesta, potrivit aceleiaşi surse.
La rândul său, Delia promite că va fi trup şi suflet dedicată preselecţiilor şi apoi competiţiei. „Eu mă implic foarte mult în fiecare proiect şi, deşi sunt tare nerăbdătoare să începem, mă gândesc puţin cu emoţie la momentul la care va trebui să dau «nu»", a spus aceasta.
Concurenţii se schimbă, juriul de asemenea, singura constantă a show-ului „X Factor" rămânând gazdele Răzvan Simion şi Dani Oţil. Şi acum cei doi îşi amintesc cu emoţie gala finală a primului sezon a