Valoarea producţiei agricole de anul trecut s-a ridicat la 76,5 miliarde lei, în creştere cu 8,9% comparativ cu 2010, în condiţiile în care producţia vegetală a reprezentat 70,8% din total, respectiv 54,1 miliarde lei, cu 13% peste suma realizată în urmă cu doi ani, potrivit datelor INS.
Institutul Naţional de Statistică (INS) notează că în 2011 nu s-au produs modificări semnificative în structura producţiei. Astfel, predominantă se menţine producţia vegetală cu 70,8% (54,2 miliarde lei) faţă de 67,4% în 2010, urmată de producţia animală cu 28,5% (21,7 miliarde lei), în scădere de la 31,6%, şi producţia de servicii cu 0,7% (544 milioane lei), faţă de 0,86%.
Structura valorică a producţiei vegetale, pe principalele grupe de culturi, este diferită în cei doi ani. Ponderea culturilor de cereale şi de cartofi a crescut cu 11,6 şi 2,2 puncte procentuale, la 36,4% şi 12,2%. Tot pe creştere valorică se situează şi plantele uleioase, a căror pondere a urcat de la 6,7% la 8%.
De altfel, cele trei categorii au depăşit jumătate din valoarea producţiei vegetale, atingând o pondere de 56% faţă de 41% în 2010.
În acelaşi timp, ponderea culturilor de plante de nutreţ a scăzut cu 7,8 puncte procentuale, la 11% din total, ceea ce nu oferă op perspectivă mai bună pentru producţia animală din 2012.
Toate celelalte categorii vegetale au înregistrat ponderi mai mici decât în 2010, nereuşind să ţină pasul cu avansul din zona cerealelor şi cartofilor. Dintre acestea, legumele şi pepenii au coborât cu aproape 5 puncte procentuale, la 15,6%.
Structura valorică a producţiei animale pe principalele grupe de produse prezintă mici diferenţe faţă de anul precedent. La bovine şi la ovine şi caprine ponderea a crescut cu 1,5 puncte procentuale, respectiv cu 1,2 puncte procentuale, iar la porcine ponderea s-a diminuat cu 2,7 puncte procentuale.
Aproape