Premierul Victor Ponta își continuă strategia de a spune una în țară și alta afară. Într-un interviu acordat publicației germane "Der Spiegel", Ponta a declarat că, dacă referendumul va fi invalidat prin neprezentare, este decizia lui Traian Băsescu dacă revine la Cotroceni sau nu. Victor Ponta și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso
Ieri, la Iași, Ponta declara cu totul altceva: "Dacă pierde la referendum, dacă vin 5,3 milioane şi spun «gata cu Băsescu», trebuie să plece şi atunci candidatul nostru pentru funcţia de preşedinte este Crin Antonescu", a spus premierul.
Întrebat însă de "Der Spiegel" dacă va fi de acord ca preşedintele să rămână în funcţie dacă la urne se vor prezenta doar 45% dintre alegători, care se vor pronunţa însă clar împotriva lui Băsescu, Ponta a răspuns că aceasta va fi decizia lui Traian Băsescu."Aceasta va fi decizia sa. El va trebui să-şi pună întrebarea dacă mai reprezintă în acest context poporul. Dar, repet, eu îmi respect, în aceste condiţii, promisiunile", a afirmat Victor Ponta, conform Agerpres.
"Nu sunt pucist"
În interviu, Ponta a încercat să demonstreze că respectă statul de drept, democrația și libertatea Justiției
"Nu sunt pucist. Sunt european convins, iar Europa unită este viitorul României", a declarat premierul în "Der Spiegel". Pentru a dovedi filo-europenismul său, Ponta a argumentat: "Am condus organizaţia de tineret a partidului meu la negocierile pentru aderarea României la UE în 2007".
Întrebat despre soarta ICR, Ponta a promis că "independeţa culturii şi, apropo de acest lucru, şi libertatea presei rămân neafectate". "Ar trebui să citiţi cât de multe lucruri negative s-au scris în presa românească despre mine", a argumentat premierul.
Pentru a fi cât mai convingător în rolul său de adept al democrației, premierul a spus că dacă nu ar face