Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: "Există riscul să cer PDL să boicoteze referendumul și să nu mai trimită observatori în secțiile de votare" | LIVE TEXT

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 iulie 2012 ·

Traian Băsescu, invitatul special al lui Robert Turcescu la emisiunea "Sub semnul întrebării", din această seară, pe B1 TV, a declarat că există riscul ca, dacă situația nu se ameliorează, să ceară PDL să boicoteze referendumul prin nedesemnarea reprezentanțiilor în secțiile de votare. El se va consulta mâine cu PDL, care are stabilit un Colegiu Director, cum este mai bine să procedeze.

1 /.

Preşedintele suspendat al României a vorbit, în exclusivitate, despre cele mai recente evenimente care au avut loc pe scena noastră politică, despre derapajele de la democraţie şi transmite românilor un mesaj înainte de cea mai importantă bătălie din cariera sa.

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII ALE LUI TRAIAN BĂSESCU: Drama românilor pleacă din faptul că sunt structuri, trusturi de presă, și mă refer aici la Intact, care intoxică. Actuala Putere este condusă de Dan Voiculesc. Jurnaliștilor le dă bani, iar politicienilor putere. Antonescu nu ar fi ajuns președinte fără ajutorul lui și Victor Ponta nu ar fi ajuns premier fără ajutorul lui Voiculescu.Cei ca Voiculescu își cumpără libertatea cu bani, politicieni ca Ponta și Antonescu cumpără susținerea mediatică.Dedesubt este spaima lui Voiculescu de pușcărie și o planificare continuă de șubrezire a statului român.Programul de suspendare a președintelui României la a ajunge să ai Justiția în mâini a fost bine discutat în Grecia cu ocazia liberelelor din 1 Mai de către Voiculescu și lacheii din trustul Intact. Au discutat la Arion Hotel&Spa pe plajă.România TV este urmașa lui Vîntu, patronul de la acest post și-a permis să îmi trimită un mail că vrea să discutăm, un director de trust. Suntem în campanie poate aranjăm ceva. I-am spus că dacă mă întorc "multe contracte vei pierde cu statul".Dacă 8 ani nu am făcut compromisuri cu ei, cum să fac acum când mai am 2 ani de mandat.Este un referendum mult mai greu. Democrația uti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum o ora
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 4 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 4 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 3 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 4 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 8 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum o ora
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 2 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 4 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

10°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°