Întrebarea pe care trebuie să şi-o pună românii rămâne fără răspuns şi de luni încolo.

29iulie 2012. O zi care va rămâne înscrisă în istoria politică a ţărişoarei noastre, indiferent cine va câştiga şi cine va pierde referendumul pentru demiterea preşedintelui. Pe de o parte, suspendatul de serviciu, pe nume Traian Băsescu, susţinut de un PDL din ce în ce mai mic, de cealaltă parte, o „monstruoasă coaliţie", formată din partidele conduse de Victor Ponta, Crin Antonescu şi, cu voia dvs., Dan Voiculescu, la care se adaugă oastea de strânsură a UDMR şi UNPR. Fiecare tabără e susţinută, fireşte, de un anumit număr de cetăţeni. Dacă le luăm după sondajele de opinie, raportul de forţe ar fi cam de unu la doi. Unu pentru Băsescu şi ai lui, doi pentru USL & co.

Sigur, până duminică se mai pot schimba multe, dar întrebarea pe care trebuie să şi-o pună românii, înainte de a decide dacă merg la vot şi pe ce pun ştampila, rămâne fără răspuns şi de luni încolo. Iar ea nu se referă la motivele reale sau închipuite de a-l schimba pe omul care a ocupat, în ultimii opt ani, cea mai înaltă funcţie în stat.

Adevărata problemă e modul în care s-a ajuns aici. Mijloacele pe care politicienii, conform vechiului principiu machiavellic, ne cer să le scuzăm de dragul scopului. Un amic, pe care povestea suspendării l-a dus în pragul exasperării şi a sastiselii, mi-a sugerat o comparaţie foarte plastică. Să admitem că Băsescu a făcut unele lucruri care nu se cad, că uneori s-a comportat cu România ca, de pildă, un bărbat care fluieră o femeie pe stradă.

Şi ceilalţi ce fac? Iau apărarea femeii, zicând c-o salvează, după care o târăsc în şanţ şi-o violează în văzul întregii lumi. Iar dacă lumea ia atitudine, ca în cazul nostru, violatorii sar indignaţi să ne asigure că violul e foarte constituţional şi democratic întrucât victimei s-ar putea să-i placă!

N-aş fi