De câteva luni, câteva grupuri „civice" şi politice din România au pledat, la Bruxelles şi Bucureşti, ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), instituit în urmă cu cinci ani şi jumătate de Comisia Europeană şi Guvernul român, să fie menţinut şi ca monitorizarea reformei sistemului judiciar şi activităţilor anticorupţie să continue.

Raportul de evaluare a rezultatelor cincinale ale MCV, prezentat recent de Comisia Europeană, propune tocmai ceea ce solicitau amintitele grupuri româneşti care, în ultimele zile, şi-au manifestat zgomotos dezaprobarea faţă de receptorul principal al respectivului raport. Astfel că, pe bună dreptate, cineva se poate întreba: în fapt, ce doresc românii de la Uniunea Europeană?

Raport cincinal

Prezentarea raportului cincinal al MCV s-a întâmplat într-un context de acerbă luptă politică „românească", dar şi de intense căutări şi tulburări economico-politice în Uniunea Europeană. De aceea, era de aşteptat ca documentul să stârnească valuri. Ceea ce s-a şi petrecut, dar nu numai în România şi Uniunea Europeană, ci pe întreg mapamondul. Semnificaţia acestei noi „internaţionalizări" a problematicii româneşti trece dincolo de fruntariile României şi multe evaluări se referă la situaţia Uniunii Europene. Faptul că România a devenit, încă o dată, „studiu de caz" pentru statele membre ale Uniunii şi, totodată, pentru mediul internaţional nu este deloc o mândrie pentru ţara noastră, întrucât majoritatea evaluărilor subliniază aspecte negative.

Ceea ce se răsfrânge costisitor în mult deplânsa imagine a României, dar şi în percepţiile şi analizele pieţei globale. Ieşirea preşedintelui Comisiei Europene pentru exprimarea publică a concluziilor raportului MCV (Bulgaria şi România) este și o recunoaştere la scenă deschisă a insatisfacţiei iniţiatorului Mecanismului, a incapacităţii Comisiei de a propune soluţii viabile şi a su