Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" Constanţa, împreună cu SC Integra Trading, a câştigat licitaţia derulată de Institutul de Biologie Bucureşti, care prevede monitorizarea speciilor şi habitatelor marine. O parte din activitate va fi subcontractată!
SC Integra Trading SRL în asociere cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" Constanţa (INCDM „Grigore Antipa") au câştigat în urma unei licitaţii publice un contract în valoare de 4.210.396 lei fără TVA pentru monitorizarea stării de conservare a speciilor marine şi a habitatelor costiere şi marine de interes comunitar din România. Un procent de 17% din valoarea contractului urmează să fie subcontractat celor de la Marine Research SRL. Proiectul derulat de SC Integra Trading SRL şi de INCDM „Grigore Antipa" face parte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu), fiind finanţat din fonduri europene. Contractul presupune efectuarea unui studiu în urma căruia se va realiza analiza datelor existente privind distribuţia şi starea actuală de conservare a speciilor marine şi a habitatelor costiere şi marine de interes comunitar, selectarea setului de parametri care trebuie monitorizaţi, stabilirea metodei, frecvenţei şi zonelor în care se vor face observaţiile, deplasări în teren pentru validarea, actualizarea şi completarea datelor, stabilirea formatului în care vor fi livrate datele, prelucrarea şi interpretarea datelor, introducerea acestora în sistemul informatic naţional (Sistemul Informatic pentru Monitorizarea Speciilor şi Habitatelor de interes comunitar - SIMSHAB) şi raportarea rezultatelor intermediare/finale.
Siturile Natura 2000, sub vizorul partenerilor
Directorul INCDM „Grigore Antipa", Simion Nicolaev, a precizat că vor fi monitorizate specii de interes comunitar precum algele macrofite, peşti, delfini şi nu numai. Potriv