În Franţa a fost descoperită o bandă de hoţi care furau tractoare agricole de firmă, unele foarte scumpe, de la comercianţii autorizaţi, pe care ulterior le transportau în România.
Deşi valorează adesea cât un Ferrari, aceste tractoare au fost furate foarte simplu, ca nişte scutere oarecare. În şapte luni de investigaţii, jandarmii din Versailles au reuşit să neutralizeze o bandă organizată care fura tractoare noi pentru a le duce clandestin în România.
În total, 50 de astfel de tractoare ultraperformante abia ieşite din uzină, cu preţuri între 70.000 şi 300.000 de euro bucata, au fost furate în Yvelines, l'Aisne, Bretagne sau Saone-et-Loire. Din România, filiera trimitea o echipă „de recunoaştere", compusă din trei sau patru „experţi" care străbăteau şoselele Franţei pentru a localiza concesionarii cei mai izolaţi. O dată cu căderea serii, hoţii, îmbrăcaţi în negru şi foarte discreţi, spărgeau porţile şi tăiau grilajele, apoi scoteau tractoarele şi le urcau pe o semi-remorcă cu prelată. În funcţie de mărimea utilajelor, două sau trei tractoare erau urcate pe platformă, după cum povesteşte un poliţist implicat în anchetă, citat de Le Figaro. Convoiul, condus de o maşină „deschizătoare", care se asigura că drumul este degajat, trecea frontiera belgiană în zori, înainte de a fi dată alarma.
Tranzitată prin Germania, Austria, Ungaria, marfa de înaltă performanţă, semnată Massey Ferguson, New Holland sau Deutz-Fahr, era negociată la preţuri mari în România. Prejudiciul depistat până în prezent este de 5 milioane deeuro.
Anchetatorii din Versailles şi-au înmulţit recuperările în afaceri similare şi de la finele anului trecut au recenzat peste 25 de „raiduri". Au realizat şi dimensiunile filierei internaţionale cu ajutorul Oficiului central de luptă contra delincvenţei itinerante şi cu ataşatul pentru securitate internă, cu baza în Români