I-am dat una-n cap cu geanta, l-am înjurat birjărește din suflet și iar i-am dat una-n cap! Stăteam în dreapta și ascultam cum taximetristul îmi spunea că votează pentru nedemiterea lui Băsescu. Îmi spunea, cu tonul lui Boureanu, cum PSD-ul, acest partid nenorocit, a vândut țara, cum comuniștii de pesediști, ghiolbanii ăștia de Ponta și Antonescu, vor să vină la putere pentru a pune mâna pe ce a mai rămas din țărișoară. Declara tare, aproape scuipând vorbă după vorbă, că Băsescu ne-a scos din rahat, că a tăiat ce trebuia să taie pentru că prea huzuream toți în nesimțire. Turuia de minute în șir ca o moară stricată în stânga mea și când mi-am zis că omul terminase, mi-a servit-o: „Toate astea sunt puse la cale de Iliescu!” Deci, am murit crucită. De nervi. Uite cum devin eu – m-am gândit – fără să vreau și fără să fiu în mod natural, pesedistul de serviciu sau, mai bine zis, descreierata de serviciu. Cu ce naiba greșisem să am parte de o asemenea cursă? Nu voiam decât să ajung acasă în pace. În plus, orice Antonescu sau Ponta aș avea la îndemână, ar fi mai puțin rău în cazul de față. Dar simțeam că mă apucă ura și… ceva instincte mai mult decât războinice îmi acoperă încet, încet rațiunea și cum omul, de-a dreptul prost, cu alură de gherțoi gata oricând pentru o șmenuială, mă face să uit instantaneu că e conațional cu mine, că e aproapele meu, că trăim în același oraș, că numărăm poate aceiași bani lunar la bancă. La naiba! N-am tăcut ca mortu-n păpușoi, așa că i-am zis și eu de Blejnar, ținut în brațe de Băse cu toată mafia din capul treburilor în economia neagră, de jaful Udrei și de hoția patalamată a Almei Anastase, de EBA și, apropo, unde sunt banii împrumutați de la FMI?, l-am întrebat. I-am mai spus că fiecare copil care se va naște, așa cum a făcut calculul scriitorul Lucian Avramescu, va ajunge pe lume cu tot cu datoria de 5.000 de euro. Fără să aștept u