«Mi-am dorit întotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români...», spunea, surprinzând perfect una din caracteristicile românului statistic, filosoful Petre Ţuţea.
Băgători în seamă şi hoţi, l-aş completa eu, pentru că hoţia sub toate formele imaginabile pare să fie întipărită în ADN-ul acestui popor. Iar zilele astea ne-am dat arama pe faţă. Hoţia ca formă arhetipală este adesea caraghioasă, probabil inconştientă. Exemplar este cazul nevestei evaporatului combinator Codruţ Marta. Femeia a fost arestată sub acuzaţia de proxenetism; racola şi plasa fotomodele lumii bune, politiceni şi oameni de afaceri deopotrivă. Adică cum?
Despre Marta se spune că intermedia combinaţii de zeci de milioane de euro, că era o placă turnantă într-un megatrafic de influenţă. Nu cred că lucra pe salariu. Depăşeşte înţelegerea mea de ce nevastă-sa se preta la câteva mii de euro obţinute dintre picioarele unor fete frumoase. Sau de ce Vîntu, care a dat la viaţa lui tunuri de sute de milioane, şi-a rupt capul într-un şantaj de 150.000 de euro.
Plagiatul este tot un fel de furt şi se practică de la vârful Guvernului în jos. Eşti un hoţ şi dacă, după o carieră excepţională, te cobori la a-ţi înscena sinuciderea şi tot un bandit dacă, deşi ai bani suficienţi, îţi iei casă de la stat, la un preţ derizoriu. Spunea ambasadorul Marii Britanii că i se pare uimitor cum în Parlamentul României sunt inşi care au fost condamnaţi penal. Uimitor este că unii au fost atât de proşti încât au fost prinşi. Ca să ai succes în politică trebuie să fii un hoţ foarte abil. Tâlhar de speranţe şi traficant de promisiuni deşarte.
Desluşiţi cu atenţie mesajele din campaniile electorale: nu e o competiţie între care mai onest şi mai bun, e un campionat de şmecherie. „A furat şi ăsta, dar măcar a făcut şi ceva pentru noi”, asta perorează agenţii e
