Pe masura ce reuseste, ici si colo, cate o primavara araba, noii lideri, castigatori ai revolutei sau instalati dupa alegeri, inteleg tot mai bine ca stabilitatea si siguranta lor depind de stabilitatea si reusita perspectivelor economice.
Vor avea succes daca aduc cresterea economica a tarii, daca genereaza locuri de munca si daca omul vede ceva in plus pe masa lui. Orientul mijlociu este departe de asa ceva. In Tunisia si Egipt, unde tranzitia spre democratie face pasi mai vizibili, incertitudinile politice au oprit, totusi, pana acum, performanta economica, noteaza Project Sydicate.
Tunisia a inregistrat, in 2011, o "crestere negativa" de 1,8%, rata somajului a atins 18%. Egiptul a inregistrat si el o scadere de 0,8% si un milion de someri. Intrarile de capital au scazut, in Egipt, de la 6,4 miliarde, in 2010, la 0,5 miliarde, in 2011, in timp ce deficitul bugetar a atins 10% din PIB, iar rezervele valutare au scazut cu 15 miliarde de dolari.
Grava deteriorare a economiei egiptene are, poate, cel mai greu impact in zona, dat fiind ca tara, bazata cel mai mult pe turism, se vede lovita tocmai intr-un sector care, de multe decenii, a fost secretul prosperitatii.
Situatia interna confuza parea fara vreo perspectiva de imbunatatire rapida, lasand de inteles ca interesele economice vor ramane mereu in urma discursului fundamentalist, capabil sa atraga entuziasmul spiritual al cetateanului, in dauna interesului economic.
Totusi, de la o vreme, chiar si partidele islamiste au inceput sa adopte un ton cat de cat conciliant cu factorii externi de interes. Chiar si programele unor fundamentalisti au inceput sa aiba in vedere masuri economice favorabile pietei libere, cu scopul de a atrage sectorul privat si de a stimula cresterea economica, concomitent cu asigurarea unui echilibru social.
Noile elite ara
