Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credit lui Andone, tunurile pe jucători » Remiza cu Mediaşul nu-i pune postul în pericol antrenorului campioanei

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 23 iulie 2012 ·

Paszkany le-a dat primul avertisment feroviarilor după semieşecul de sîmbătă seara

Campioana e în criză la mai puţin de 10 zile pînă la debutul în Liga Campionilor. După eşecul din Supercupă cu Dinamo, ardelenii s-au împiedicat pe teren propriu de Gaz Metan Mediaş. Conduşi la pauză după o prestaţie jenantă, vişiniii au fost salvaţi de la înfrîngere de Kapetanos, care a marcat pentru 1-1 în minutul 60. Începutul ezitant de sezon i-a pus în gardă pe şefii CFR-ului, iar Arpad Paszkany a convocat pentru astăzi o şedinţă cu fotbaliştii. "Se vede foarte clar că depindem de nişte elemente de bază în echipă, iar Cadu e unul dintre stîlpii acestei formaţii. Cînd nu este el prezent în teren sîntem fragili în apărare. Jucătorii trebuie să se trezească, vacanţa s-a terminat!" a fost avertismentul patronului.

"Pe Ando o să-l vedeţi la CFR şi anul viitor"

Deşi în ultima vreme au apărut mai multe zvonuri privind demiterea lui Ioan Andone, conducerea din Gruia l-a asigurat pe antrenor de continuitate la echipă. "Pe Ando o să-l vedeţi aici şi la anul, şi peste încă un an şi aşa mai departe. Eu întotdeauna am zis că, după părerea mea, ca ideologie şi stil pentru CFR, Andone este cel mai bun antrenor. Speculaţiile le face presa, nu noi", a precizat Paszkany.

Preşedintele Iuliu Mureşan a comentat ironic cînd a fost întrebat de soarta tehnicianului la finalul partidei cu Gaz Metan: "Întrebările astea nu-mi plac. În ce pericol să fie Andone? Am stabilit că o să mîncăm un grătar şi acesta ar putea fi pericolul, să nu facem vreo indigestie".

"Ne-am încălzit mai greu, dar vom reuşi să prindem ritmul, în curînd vom juca la valoarea noastră. Am încredere în jucători şi în antrenor şi sînt convins că ne vom califica în grupele Ligii Campionilor"

Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

"Nu există nici o tensiune la echipă. Treb

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°