Zeci de studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vor pleca vara aceasta în tabere gratuite pe litoralul românesc prin programul „Tabere studenţeşti 2012”. 89 de studenţi din Suceava vor pleca prin acest program la mare, după ce au fost selecţionaţi pe criteriul performanţei la învăţătură, în funcţie de premiile obţinute la diferite concursuri, dar şi pe criteriul social. Studenţii vor pleca în tabără la Vama Veche pe parcursul a două serii.
Fiecare facultate şi-a stabilit criterii proprii de selecţie a beneficiarilor, la unele existând şi comisii speciale în acest sens.
Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor are cel mai mare număr de studenţi care vor beneficia de o astfel de tabără gratuită.
Facultatea a impus şapte criterii de selecţie, primul fiind notele obţinute, după care urmează rezultatele în cercetare, premii, dar şi altele.
De la această facultate vor pleca în tabere 20 studenţi, din care şapte sunt la masterat. La Inginerie Mecanică şi Mecatronică, beneficiarii taberelor gratuite au fost aleşi pe baza notelor şi a activităţii depuse în cadrul facultăţii, iar la Educaţie Fizică şi Sport rezultatele la învăţătură au fost principalul criteriu de selecţie.
Prima serie de 49 de studenţi va pleca în tabără în perioada 28 iulie – 2 august. Aceştia îşi vor petrece câteva zile la mare la Complexul Turistic „Club D‘Or” din Vama Veche.
A doua serie va fi organizată în perioada 3 - 8 august 2012, în acelaşi loc, şi va cuprinde 40 de studenţi de la Universitatea Suceava, cei mai mulţi fiind de la facultăţile Inginerie Electrică, Inginerie Alimentară şi Ştiinţe Economice.
Zeci de studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vor pleca vara aceasta în tabere gratuite pe litoralul românesc prin programul „Tabere studenţeşti 2012”. 89 de studenţi din Suceava vor pleca prin acest program