O companie a contestat la Curtea Europeană de Justiție ajustarea TVA în cazul clădirilor demolate, iar decizia finală i-ar putea fi favorabilă.
Într-un caz pe rol la Curtea Europeană de Justiție, Avocatul General susține că ajustarea TVA în cazul clădirilor demolate încalcă prevederile legislației comunitare. O decizie pozitivă în acest sens ar putea facilita recuperarea unor sume TVA importante, în condițiile în care multe companii din domeniul imobiliar (inclusiv din România) au fost obligate să ramburseze TVA pentru clădirile vechi achiziționate cu TVA și demolate ulterior, chiar dacă scopul a fost dezvoltarea unor proiecte imobiliare.
În România, o companie care plătește TVA la achiziția de clădiri (vechi) este obligată, conform regulilor de TVA, să ramburseze integral sau parțial TVA dacă le demolează. Această regulă se aplică indiferent dacă scopul cumpărătorului este de a dezvolta un proiect imobiliar pe respectivul teren sau de a reconstrui ori moderniza clădirea demolată.
Cazul în discuție a ajuns la Curtea Europeană de Justiție după ce o companie din Bulgaria (unde legislația de TVA este similară) a contestat această ajustare de TVA impusă de autoritățile fiscale locale. De fapt, în 2010, respectiva companie a decis demolarea unei clădiri cu scopul de a o reconstrui și de a o moderniza.
Opinia Avocatului General este favorabilă contribuabililor. Mai exact, opinia menționează că dacă demolarea unei clădiri are ca scop desfășurarea de viitoare activități economice, această intenție este suficientă pentru exercitarea/ păstrarea dreptului de deducere a TVA.
Mai mult, Avocatul General precizează că prevederile legislației unui stat membru sunt incompatibile cu cele ale Directivei 2006/112/EC, dacă prevăd obligația de ajustare a TVA în cazul distrugerii unor bunuri de capital chiar dacă scopul este efectuarea de tranzacții