Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Der Spiegel: FMI analizează sistarea sprijinului financiar pentru Grecia

Publicat in rfi, luni 23 iulie 2012 ·

Fondul Monetar Internaţional analizează sistarea sprijinul financiar oferit Greciei, se arată într-un raport ce ar urma să fie publicat în cursul zilei de astăzi de publicaţia germană Der Spiegel, a scris ieri presa de la Atena.

În plus, Grecia ar urma să intre în incapacitate de plată cel mai devreme în luna septembrie, potrivit aceluiaşi raport. În document se mai arată că răbdarea oficialilor FMI de la Washington faţă de Atena, care întârzie să îşi respecte angajamentele convenite cu creditorii internaţionali, este aproape de a lua sfârşit. "Oficiali de rang înalt ai Fondului Monetar au informat Uniunea Europeană că FMI nu mai este dispus să sprijine Grecia mult timp", se arată în documentul citat.

FMI a cerut Greciei să îşi reducă datoria publică la 120% din PIB până în 2020 pentru ca aceasta să fie sustenabila pe termen mediu, însă oficialii Fondului sunt acum foarte pesimişti în ceea ce priveşte capacitatea Atenei de a face acest lucru. Datoria Greciei a urcat în 2011 la 160% din PIB. Grecia a încheiat un acord de împrumut în valoare de 340 de miliarde de euro cu FMI şi CE. Din pachetul de salvare a Greciei face parte şi ştergerea unor datorii de peste 100 de miliarde de euro, în schimbul aplicării unor măsuri dure de austeritate.

Victor Ponta: România va propune FMI deblocarea unor posturi din sistemul bugetar, cu păstrarea anvelopei financiare.

Preşedintele BCE, Mario Draghi: Euro este ireversibil şi BCE nu are niciun tabu în apărarea monedei unice. Contribuabilii au plătit deja prea mult.

Rusia a devenit membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, după ce Vladimir Putin a semnat protocolul de adeziune. Jurnal economic cu Alina Neagu

Fondul Monetar Internaţional analizează sistarea sprijinul financiar oferit Greciei, se arată într-un raport ce ar urma să fie publicat în cursul zilei de astăzi de publicaţia

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 21 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 9 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°