Legea nr. 122/2012, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, aduce importante modificări în domeniu. Potrivit noii legislaţii, Camerele Agricole (CA) judeţene vor fi reorganizate, funcţionând ca instituţii private de interes public, nonprofit, cu personalitate juridică. Ele vor promova interesele fermierilor, vor acorda consultanţă, se vor ocupa de absorbţia fondurilor europene şi formare profesională. Practic, camerele agricole vor deveni ONG-uri private. „Funcţionarea Camerelor Agricole răspunde obiectivului de descentralizare a administraţiei publice centrale, prin înfiinţarea unei reţele naţionale de structuri autonome private, ce promovează interesul public general, prin acţiune la nivel local şi prin integrarea specificului zonal în procesul de elaborare a politicilor diferenţiate pe sectoare de agricultură“, se precizează în actuala lege (art. 2, alin 2). Camerele agricole pot înfiinţa societăţi comerciale sau pot participa în acţionariatul societăţilor comerciale înfiinţate, potrivit legislaţiei în vigoare (art. 3). Până pe 6 august, va fi înfiinţat Comitetul Naţional de Iniţiativă (CNI), format din 25 de membri din care 21 de reprezentanţi ai formelor asociative din agricultură, industrie alimentară, silvicultură şi conexe, cu reprezentare naţională, propuşi de acestea, unul urmând să fie ales preşedinte al CNI. Din această structură vor mai face parte doi reprezentanţi propuşi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), un reprezentant propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi un reprezentant propus de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).
Alegeri până pe 6 octombrie
La nivel judeţean, se va constitui Comitetul Judeţean de Iniţiativă (CJI), format din 11 membri, din care fac parte: directorul executiv al Direcţiei Judeţen