Lipsa oricărei planificări în politica de drumuri naşte mii de kilometri de şosele la care lucrările se tărăgănează câte zece ani, chinuind automobiliştii fără rost.
Chiar dacă nu sunt bani pentru încheierea lucrărilor vechi, statul dă constructorilor la foc automat noi contracte, pe care aceştia le umflă ulterior pe motiv de indexări, întârzieri etc. Victime sunt şoferii care circulă şi câte 5 ani pe un drum nereparat, al cărui contract a fost însă dat.
Mii de kilometri de drumuri naţionale din România stau nereparaţi, cu câte un excavator uitat strategic pe ele şi niscaiva semne de circulaţie ce roagă şoferii să fie atenţi căci acolo s-ar "lucra". Peisajul pe drumul în cauză este, mai mult sau mai puţin, identic şi în anul următor.
Constructorii îşi dozează ritmul lucrărilor în funcţie de câţi bani sunt la bugetul de stat. Politica Ministerului Transporturilor în această direcţie are câteva consecinţe: şoferi chinuiţi nu 1-2 ani cât ar fi normal să dureze reparaţiile, ci ani buni, bani plecaţi de la buget către firmele de construcţii ce percep penalizări sau majorări pentru aceste situaţii care, zic ele, le aduc costuri suplimentare.
În alte cazuri, licitaţiile aferente selecţiei constructorului au avut loc, dar lucrările nu încep deoarece Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a dat constructorului şi ordinul necesar de începere a lucrărilor. Instituţiile financiare care au acordat împrumuturi ameninţă cu retragerea împrumuturilor văzând că pe şoselele pentru care au împrumutat bani României nu se întâmplă nimic, lipsind componenta cofinanţării.
Studiu de caz: Piteşti-Câmpulung-Braşov
Este vorba de unul dintre cele mai circulate drumuri turistice din România - cel de pe culoarul Rucăr-Bran, alternativă la DN1, care face legătura între Bucureşti şi localităţile turistice din zona B
