Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SocGen aduce alt şef francez pentru BRD, după ce Maymat s-a retras

Publicat in Ziarul Financiar, marți 24 iulie 2012 ·

Alexandre Maymat, 44 de ani, care fusese desemnat să ocupe poziţia de director general şi preşedinte al BRD, a hotărât să se retragă invocând motive personale, iar Société Générale, acţionarul majoritar al băncii, a ales un alt bancher francez care conduce o filială din regiune pentru a ocupa această funcţie. Nominalizarea urmează să fie făcută publică în curând.

"M-am retras din poziţia de la Bucureşti din motive personale, de familie. Voi ocupa o altă poziţie în cadrul Société Générale", a explicat pentru ZF Alexandre Maymat ieri dimineaţă. BRD, a doua mare bancă din România, controlată în proporţie de circa 60% de grupul francez Société Générale, a anunţat pe bursa de la Bucureşti că în urma hotărârii lui Maymat de a se întoarce la Paris a retras dosarul acestuia depus la Banca Naţională pentru autorizare.

Schimbarea de plan vine la patru luni după ce fusese anunţată oficial desemnarea lui Maymat ca şef al BRD în locul lui Guy Poupet, care a părăsit banca la sfârşitul lunii aprilie după doi ani de mandat de preşedinte. În prezent, conducerea interimară a BRD este asigurată de Petre Bunescu, care lucrează în bancă de aproape 37 de ani.

Citiţi materialul integral pewww.zfcorporate.ro

SocGen pregăteşte un nou candidat pentru şefia BRD, Petre Bunescu asigură interimatul

Alexandre Maymat, 44 de ani, care fusese desemnat să ocupe poziţia de director general şi preşedinte al BRD, a hotărât să se retragă invocând motive personale, iar Société Générale, acţionarul majoritar al băncii, a ales un alt bancher francez care conduce o filială din regiune pentru a ocupa această funcţie. Nominalizarea urmează să fie făcută publică în curând.

"M-am retras din poziţia de la Bucureşti din motive personale, de familie. Voi ocupa o altă poziţie în cadrul Société Générale", a explicat pentru ZF Alexandre Maymat ieri dimineaţă. BRD, a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 45 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°