Tensiunile politice interne au turnat gaz peste focul unei crize pe care politicienii fie nu o înţeleg, şi atunci e grav, fie nu o simt în propriile buzunare, şi atunci sunt cinici.

România a fost avertizată insistent asupra fap­tului că este vulnerabilă în faţa pericolului de­teriorării situaţiei în periferia înglodată în da­torii a Europei. Avem o economie conectată prin canalele afacerilor co­merciale, bancare şi ale in­vestiţiilor la Grecia, Italia sau Spania, ţări care se zvârcolesc acum în criză acută. În plus, românii care lucrează în stră­inătate trimit acasă valută şi acest gest oferă un sprijin mo­nedei naţionale. Acesta a fost motivul pentru care ex­perţii Fondului Monetar In­ter­naţional (FMI) au respins orice idee de re­laxare fiscală şi au amânat reîntregirea sa­la­riilor de la începutul acestui an. Tot din aceas­tă spaimă, Ministerul Finanţelor a fost extrem de activ în pieţele financiare în prima jumă­tate a anului şi a acumulat o rezervă de bani pentru a acoperi nevoile viitoare ale bu­ge­tu­lui, deoarece era previzibilă o accentuare a crizei şi o îngheţare, cel puţin temporară, a fluxului de bani.

Ceea ce era o ipoteză precaută de lucru a de­venit realitate. Grecia este în pericol de a fi alungată din zona euro, în ciuda eforturilor politice de a o menţine în acest club pro­tec­tor. În Spania, lucrurile s-au deteriorat rapid şi săptămâna trecută s-a încheiat cu o ca­tas­trofică prăbuşire a bursei din Madrid, în stri­gă­tele de ajutor ale regiunilor care cer bani gu­vernului federal. Costurile împrumuturilor sale s-au inflamat, se pare că Spania va rămâne fără bani în septembrie şi sin­gura soluţie ar putea veni de la FMI.

În aceste condiţii, economia Ro­mâniei se va mişca în mi­j­locul a ceea ce Nouriel Rou­bini ar putea numi „o furtună perfectă“, declanşată de un nou episod al tragediei Gre­ciei, continuată de şocurile eco­n