Vă mai amintiți de prima bancă ce a înghețat conturile clienților? A anunțat printr-un comunicat sec că a intrat în proces de lichidare forțată printr-un decret al Ministerului italian al Economiei și Finanțelor, la propunerea Băncii Centrale a Italiei.
Este vorba despre Banca Network Investimenti S.p.A, prima instituție bancară care a înghețat conturile clienților și care acum reprezintă primul faliment bancar din Europa, după ce toate băncile europene cu probleme au fost fie naționalizate, fie sprijinite financiar, fie preluate de altele mai mari.
În funcția de lichidatori ai băncii au fost numiți Roberto Pincione și Giuseppe Santoni, iar ca membri ai Comisiei de Supraveghere Giancarla Branda, Albina Candian și Luigi Puddu, se mai arată în comunicatul băncii, care precizează că divizia de investiții își va continua operațiunile în condițiile prevăzute de articolul 90, paragraful 3 din Legea Consolidată a băncilor și credtitelor din Italia, care dă voie Băncii Centrale să acorde permisiunea, în caz de nevoie, a continuării unor activități, chiar dacă banca se află în proces de lichidare.
Banca Network Investimenti a lăsat nu mai puțin de 28.000 de clienți fără posibilitatea de a retrage sau depune bani și fără posibilitatea de a face plăți. "Nu mai pot fi stăpânul banilor mei", spune Maximus, un italian care a aflat că nu mai are acces la bani în momentul în care a vrut să facă plata către service-ul auto care i-a reparat mașina.
Ce se va întâmpla acum cu banii clienților? În comunicat se arată că se vor începe cât mai repede procedurile de activare a procesului de rambursare a depozitelor de către Fondul italian De Garantare a Depozitelor Bancare.
PRIMA ÎNGHEȚARE A CONTURILOR din criză: Mii de clienți NU AU ACCES la banii lor
DEZASTRU BANCAR: Mii de clienți mai stau cu conturile blocate încă DOUĂ LUNI