Lupta cu flăcările pare să ia amploare. Cu toate că pompierii făgărăşeni au reuşit să stabilizeze zonele afectate din zona alpină şi subalpină, condiţiile meteo nefavorabile şi vântul puternic au dat peste cap planurile acestora. În ajutorul salvatorilor a venit şi un elicopter, care a fost încărcat cu saci cu 500 de litri de apă, însă la puţin timp după decolare a făcut cale întoarsă din cauza vremii neprielnice.
Timp de două zile au încercat pompierii făgărăşeni, împreună cu reprezentanţii ocoalelor silvice şi cu voluntari să stingă puternicul incendiu din Munţii Făgăraşului. Chiar dacă aceştia au săpat şanţuri şi au făcut un brâu de pământ pentru ca focul să nu se extindă, se pare că situaţia continuă să fie gravă. Peste 30 de hectare de păşune şi 5 hectare de pădure au fost mistuite de flăcări.
Tocmai din acest motiv, un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor a aterizat astăzi la Făgăraş pentru a fi încărcat cu 500 de litri de apă cu care să ajungă în zona afectată şi să încerce stingerea incendiului.
Din păcate, însă, la doar câteva minute de la decolare, elicopterul a făcut cale întoarsă. Condiţiile meteo neprielnice, vântul foarte puternic şi curenţii de aer au făcut ca această misiune să devină imposibilă. Aşa că pompierii vor trebui în cursul zilei de azi să urce pe jos în zona afectată, pentru a încerca să izoleze incendiul.
Incendiul a izbucnit, duminică la prânz, la altitudinea de peste 1500 de metri, în zona alpină de pe Valea Sebeşului, între vârful Berevoescu şi vârful Ţiganu. Intervenţia a fost extrem de dificilă deoarece nu există surse de apă în apropiere, iar accesul în zonă este extrem de dificil. De la satul braşovean Sebeş, unde se poate ajunge cu maşina, pompierii au fost nevoiţi să meargă pe jos trei ore şi jumătate până la locul incendiului, unde au intervenit cu mături şi sape pentru a