Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academia de Poliţie te vrea „bărbată“

Publicat in Adevarul, marți 24 iulie 2012 ·

Anul acesta, admiterea la Academia de Poliţie din Bucureşti a revenit la un model care se practica înainte de aderarea României la Uniunea Europeană: pe locuri separate în funcţie de sex.

În 2006, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti renunţa la locurile diferenţiate pentru băieţi şi pentru fete, schimbând o tradiţie care data încă de la înfiinţarea instituţiei, în 1991. La momentul respectiv, având în coaste o decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a decis să schimbe metodologia de admitere, iar reprezentanţii Academiei au declarat că este o măsură foarte bună să ofere drepturi egale fetelor şi băieţilor.

La admiterea din această vară, instituţia a revenit la vechea politică.

Dacă anul trecut Facultatea de Poliţie scotea la concurs 551 de locuri specificând că sunt „pentru bărbaţi şi femei, fără discriminare", anul acesta sunt 255 de locuri, distribuite inegal. La specializarea Poliţie, raportul este de 42 la 5.

Anul trecut au fost 2.653 de candidaţi (1.873 băieţi şi 780 fete) - deci 4,8 candidaţi pe loc. Au reuşit să promoveze aproximativ 50% din fete şi 75% din băieţi.

Anul acesta, pentru cele 5 locuri de la Poliţie, s-au înscris 92 de fete (adică sunt 18,4 candidate pe loc), şi 393 de băieţi care concurează pe 42 de locuri (adică 9,3 candidaţi pe loc).

Reclamaţie la CNCD

La începutul lunii iunie, Asociaţia Front a depus o plângere la CNCD, acuzând MAI de discriminare. Plângerea nu a putut fi soluţionată înainte de admiterea de anul acesta. „E clar că sunt pe lângă lege, dar până se rezolvă trece concursul, iar generaţia care dă acum examenul intră sub jurisdicţia asta", spune Aurora Martin, consilier superior la CNCD.

În replică, reprezentanţii MAI spun că este vorba despre o „măsură afirmativă", dat fiind

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Temperaturi de vară la finalul lunii septembrie. Când sunt așteptate ploi: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziare.com acum 35 minute
Meteorologii au anunțat că vremea se va încălzi în zilele următoare, în unele zone temperaturile urmând să urce până la 30 de grade. De săptămâna viitoare însă, vremea se va răci. ”La momentul acesta vorbim de o masă de aer cald, în extindere și în

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum 46 minute
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii primesc vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice

G4Media acum o ora
Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres. El a declarat că în ultim

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 2 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°