Acum trei secole, cronicarul Miron Costin spunea că «nu sunt vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi». Adevărat!
Scriam în urmă cu câteva numere despre inconsistenţa suspendării. În numărul trecut, enumeram „păcatele" morale ale dlui preşedinte, cel pe care îl votasem din toată inima, în 2004, cu speranţa ca stilul Adrian Năstase şi mişculaţiile PSD să devină amintire. Dar nu am văzut motivele palpabile ale suspendării. Deşi aşteptasem de la preşedintele-jucător să fie un adevărat preşedinte. Şi am mai spus, în multe ocazii, că, dacă Traian Băsescu (omul deceniului, în România) ar fi depus tot atât talent, tot atâta hotărâre, aceeaşi energie întru propăşirea ţării, cum a făcut în campanii şi în bătălii, am fi săltat de la coada Europei. Suspendarea nu a avut temei.
După cum temei n-a avut Constituţia din 2003, votată orbeşte, cu arcanul la spate, în două zile consecutive. Cum temei n-a avut Constituţia din 1991, făcută numai şi numai ca România să fie republică, eventual populară şi iliescă. Temei n-au avut legi se călcau în picioare sau care îmbogăţeau clienţii devotaţi, de 22 de ani încoace. Temei n-au avut hotărâri judecătoreşti şi procese cusute cu aţă albă, temei n-au avut lungi campanii de privatizare şi disponibilizare. Minerii daţi afară din mină pe bani europeni reintră în mină pe alţi bani europeni. Nimeni n-a putut citi contractele băieţilor deştepţi din energie, nimeni n-a devoalat culisele licitaţiilor cu câştigător cunoscut. Nimeni nu ştie unde şi cum se ascund cele 40 de miliarde din economia subterană. În fine, nimeni nu poate explica cum trăieşte un salariat care se încadrează în salariul minim pe economie. Toate consecinţele celor pomenite mai sus - şi mii de alte exemple - sunt în afara legii şi a moralei.
Am trăit şi am îmbătrânit în această lume strâmbă pe care poporul, bun sau rău, după cum o cer indicaţiil