Trei sculpturi monumentale în fân ale artistului plastic Ernö Bartha vor fi expuse în Victoria Park şi London Pleasure Gardens de pe 27 iulie până la 12 august, în cadrul programului românesc pentru Olimpiada Culturală organizat de Institutul Cultural Român din Londra. Trebuie spus de asemenea faptul că Ernö Bartha este unul dintre artiştii care au trecut de toate etapele preselecţiei organizate de ICR în ultimul an şi jumătate, la care au luat parte 110 artişti români.
Cele trei lucrări care vor fi prezentate la Londra, de dimensiuni apreciabile, fac parte din proiectul "Nature in the City” - "Natura în oraş”: Pasărea (4,5m înălţime, 2m lungime, 0,90m grosime), Zgârie nori (7,5m înălţime, 2,5m lungime, 1m grosime) şi Spirala timpului (11m înălţime, 4,5 lungime, 2,7m grosime). Sculpturile sunt construite în formulă dublu tubulară, cu fânul strâns în plase de oţel, care permite atât condensarea materialului de creaţie cât şi rezistenţa acestuia la intemperii. Aspectul vizual al lucrărilor este spectaculos, în special prin amplasarea lor în spaţii generoase, care permit perspectiva.
Ernö Bartha s-a născut la Cluj, în 1958. A absolvit secţia de sculptură a Universităţii de Artă şi Design ”Ion Andreescu”. A avut prima expoziţie personală în 1998, expunând de atunci în fiecare an în România, Ungaria, Italia sau Franţa. Creaţia sa include atât sculpturi spectaculoase în fân, de mari dimensiuni, cât şi sculptură mică în bronz ori proiecte artistice complexe.
Olimpiada Culturală este un eveniment conex Jocurilor Olimpice, conceput de către Baronul Pierre de Coubertin odată cu reluarea acestei competiţii la începutul secolului trecut. Scopul său este acela de a reuni artişti din domenii diverse. Prima ediţie a Olimpiadei Culturale a avut loc în 1912, la Stockholm. La ediţia din acest an, România va prezenta 18 proiecte culturale din cinemato