Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EURO a ajuns la 4,63 lei, dolarul - la 3,83 lei

Publicat in Adevarul, marți 24 iulie 2012 ·

Cotaţia oficială a monedei naţionale, afişată de BNR la ora 13.00, este de 4,6397 lei/euro şi de 3,8343 lei/dolar. Acestea sunt noi minime istorice înregistrate de leu faţă de euro şi de dolar

Deprecierea abruptă pe care o suferă leul în aceste zile este pusă de specialişti pe seama crizei politice de la Bucureşti, care îi determină pe investitori să privească spre România cu tot mai puţină încredere.

Dealerii spun că nici ieri, nici astăzi, BNR nu a intervenit simţitor pe piaţa interbancară.

În sesiunea precedentă s-au atins precedentele maxime istorice, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar.

Cotaţia de referinţă de luni indică o scădere a leului cu 7,4% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele anului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Totodată, în raport cu dolarul, moneda naţională a pierdut 14,8% comparativ cu finele anului trecut, de la 3,3393 unităţi.

Pentru francul elveţian, cursul BNR a urcat de la 3,8314 lei/franc la 3,8630 lei/franc, reprezentând noul maxim pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Piaţa interbancară, în fierbere

La deschiderea şedinţei de tranzacţionare de azi, euro a fost cotat la 4,6370 - 4,6400 lei/euro, niveluri similare ultimelor cotaţii de luni.

Ulterior, rata de schimb a început să urce şi a atins un record istoric de 4,6460 lei/euro pe piaţa interbancară. După ce a fost atins noul record, cursul a coborât pentru scurt timp la 4,6275 - 4,6300 lei/euro.

Perioada scurtă de apreciere a fost explicată de dealeri prin două variante, respectiv printr-o posibilă intervenţie indirectă a BNR sau marcarea de profituri de către unii jucători de la Londra, care au mizat pe deprecierea leului.

Spre jumătatea sesiunii, cotaţiile a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°