TIMISOARA. Aproape 3.000 de tineri vor participa la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat in Timis. Liceele pregatesc un orar de meditatii pentru elevi, la cererea scrisa a acestora.
„Fiecare scoala este obligata sa organizeze un calendar cu orele de pregatire suplimentara a elevilor in timpul verii. Accentul se pune pe disciplinele matematica, fizica, chimie si biologie, dar vor fi organizate cursuri de pregatire si la celelalte discipline, cererea absolventilor. Pentru profesorii care vor face aceste ore de pregatire suplimentara cautam solutii de plata”, a precizat Cornel Petroman, inspector scolar general in Timis.
Meditatiile vor fi realizate pe discipline, la cererea scrisa a elevilor, pentru ca fiecare unitate de invatamant sa stie la ce profesori sa apeleze in timpul verii.
„La cele 9 licee care au avut 0% promovabilitatea anul trecut am pregatit un program de monitorizare. Din pacate, din cauza birocratiei extrem de stufoase pe care a trebuit sa o pregatim in organizarea examenelor de titularizare, de definitivat, miscarea personalului didactic, evaluarea nationala si asa mai departe, pe unele dintre acestea n-am reusit sa le verificam, sa le monitorizam”, a spus Mariea Stefan, inspector scolar general adjunct, referindu-se la Liceul Agricol „Iulian Dracea” si la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Timisoara, unde si in acest an, la sesiunea de vara a Bacalaureatului, promovabilitatea examenului a fost 0 (zero).
Inspectoarea generala adjuncta a spus ca pentru a trage o concluzie nu trebuie cautati vinovati numai in conducerea acestor unitati scolare, ci la toate nivelurile: parinti, elevi, cadre didactice si, bineinteles, managementul scolii.
TIMISOARA. Aproape 3.000 de tineri vor participa la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat in Timis. Liceele pregatesc un orar de meditatii pentru