Furnizorul de servicii medicale private MedLife a înregistrat o cifră de afaceri de 126 mil. lei, aferentă primului semestru din acest an, în creştere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când valoarea cifrei de afaceri a fost de circa 100 mil. lei, a anunţat ieri compania, într-un comunicat de presă.
Cele mai mari venituri au fost generate de segmentul corporate, care a înregistrat o creştere de 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ponderea totală a acestuia în cifra de afaceri fiind de circa 30%; urmat de segmentele de clinici şi laboratoare care au avut o contribuţie de 26%, respectiv 20% în cifra de afaceri MedLife din primele 6 luni ale acestui an.
Potrivit reprezentanţilor MedLife, dezvoltarea business-ului vine şi pe fondul investiţiilor greenfield, şi al achiziţiilor susţinute în ultima perioadă. Astfel, în circa 12 luni compania şi-a mărit portofoliul cu 2 hyperclinici, 2 laboratoare, 3 centre de excelenţă în dermatologie estetică, herniologie şi patologia tiroidiană, 3 farmacii, precum şi 5 spitale mono şi pluridisciplinare.
"Având în vedere evoluţia din primul semestru, avem şanse reale să înregistrăm o cifră de afaceri de 60 de mil. euro până la sfârşitul anului şi să depăşim estimările iniţiale, dar acest lucru depinde şi de felul în care va decurge dialogul pe care intenţionăm să îl purtăm cu Casa Naţională de Asigurări. Momentan suntem destul de supăraţi de felul în care au fost acordate fondurile pentru 2012, dar şi de felul în care s-au făcut departajările pentru acestea, MedLife fiind dezavantajată masiv la acest capitol. Însă, sperăm ca discuţiile pe care le vom iniţia cu reprezentanţii CNAS să fie urmate şi de schimbări favorabile acestui proces de departajare pentru fondurile acordate", a declarat Mihai Marcu, preşedinte CA MedLife.
La ora actuală, fondurile oferite de Casa Naţională de Asigurări au