Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurocopter România a livrat încă un elicopter Ministerului Sănătăţii

Publicat in Adevarul, marți 24 iulie 2012 ·

Eurocopter România a livrat cel de-al doilea elicopter EC135 nou Ministerului Sănătăţii din România, în cadrul unei ceremonii oficiale la care au participat premierul Victor Ponta, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, Subsecretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat şi directorul general al Eurocopter România, Jean-Louis Mascle, alături de ambasadorul Franţei în România, E.S. Philippe Gustin, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei Germaniei în România, se arată într-un comunicat al Eurocopter.

Noul EC135 a fost livrat la numai şase luni după achiziţionarea primului elicopter de acest tip şi, împreună cu acesta, va fi folosit pentru misiuni medicale de urgenţă, pentru a veni în sprijinul populaţiei din România. Această nouă livrare este parte a unui program pe scară largă lansat de Guvern pentru a-şi dezvolta capacităţile medicale de evacuare, program ce include planuri pentru mărirea flotei existente.

Şeful Eurocopter: „Aceste aparate vor salva vieţi“

La ceremonie, Jean-Loius Mascle, Director General Eurocopter România, a vorbit despre importanţa acestei noi livrări: „Este o mare onoare pentru Eurocopter România să poată livra astăzi Ministerului Sănătăţii al doilea elicopter dedicat misiunilor medicale de urgenţă. Datorită capabilităţilor sale generoase, odată integrat în reţeaua naţională românească pentru misiuni medicale de urgenţă, el va contribui la salvarea de vieţi. Personalizarea finală a elicopterului, inclusiv echiparea sa medicală, s-a făcut în România, în Braşov, la Eurocopter România. La 10 ani de la crearea sa şi, multumită dezvoltării continue a capacităţilor şi competenţelor sale, Eurocopter România este acum un partener industrial cheie pe piaţa de elicoptere din România, şi în acelaşi timp pe piaţa mondială, cu un număr de peste 100 de elicoptere PUMA şi SUPER PUMA d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°