Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoria publică din zona euro, la un nou record

Publicat in Adevarul, marți 24 iulie 2012 ·

Datoria publică a ţărilor din zona euro a continuat să crească în primul trimestru al acestui an, atingând un nou nivel record de 88,2% din PIB, de la 87,3% la sfârşitul anului trecut, potrivit datelor biroului european de statistică Eurostat.

Evoluţia datoriei guvernamentale evidenţiază dificultăţile întâmpinate de liderii statelor membre de a stăvili criza datoriilor suverane, în ciuda măsurilor de austeritate luate. Datoria publică nu include şi fondurile împrumutate între cele 17 ţări membre pentru a face faţă crizei financiare, fonduri care se ridică la 1,2% din PIB.

Creşterea costurilor de împrumut reflectă dificultăţile întâmpinate de guvernele naţionale în vederea stăvilirii crizei, acestea trebuind

să-şi reducă datoriile pentru a oferi asigurări investitorilor, însă o reducere prea rapidă ar putea provoca pagube enorme propriilor economii.

O parte dintre ţările membre zonei euro, printre care şi Grecia, Portugalia sau Cipru, se află deja în recesiune. În consecinţă, măsurile de austeritate sunt limitate la reducerea creşterii anuale a datoriei pe o perioadă de câţiva ani. În consecinţă, datoria publică totală va continua să crească.

Grecia, cea mai mare datorie

Datele Eurostat oferă şi o imagine a impactului pe care programul de asistenţă financiară pentru Grecia, semnat la începutul acestui an, l-a avut asupra gradului de îndatorare al acestei ţări.

Datoria Greciei, raportată la PIB, a scăzut în primul trimestru cu 33 de puncte procentuale în special datorită unei restructurări efectuate în martie, restructurare care a permis ţării să evite un faliment catastrofal, provocând, însă, pierderi însemnate deţinătorilor de obligaţiuni suverane. În pofida acestei măsuri, datoria Greciei se ridică la 132,4% din PIB, fiind cea mai îndatorată ţară din zona euro.

Grecia a înregistrat o înt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum o ora
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 57 minute
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Florin Piersic, ȘOCAT de moartea prietenului Gabriel Cotabiță: „Vei continua să trăiești în inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”

Gandul acum 11 ore
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Gabriel Cotabiță. Printre altele, celebrul actor și-a reamintit una dintre călătoriile pe care le-a făcut împreună cu prietenul său în țară. „Nu e adevărat! Nu se poate! Gr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 5 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 13 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°