Potrivit marilor clasici greci, schimbarile in politica sunt supuse unui ciclu. Astfel, se incepe prin tiranie, care este inlaturata pentru ceea ce numim la acel moment democratie.
Cum se ajunge la concluzia ca poporul nu se poate organiza eficient, un grup restrans de oameni "isi asuma" intreaga putere politica si economica, ajungandu-se la oligarhie, care duce din nou la tiranie, care, dupa ce saturatia a fost atinsa, duce la revolte domocratice si ciclul se reia.
Acelasi tipar poate fi gasit si in economia moderna, dupa cum observa Financial Times. Incepem de la crestere economica, care, mai devreme sau mai tarziu, scapa de sub control. Uneori din teama de inflatie sau de un deficit bugetar prea mare sau din cauza grijilor legate de creditarea excesiva sau de cursul valutar. De cele mai multe ori, este o combinatie a catorva dintre acesti factori sau a tuturor.
Iar asta duce la austeritate. Aceasta genereaza mereu nemultumiri in randul maselor, fiind insotita de scaderi ale veniturilor si somaj, ceea ce duce la o adancire a deficitului bugetar.
In acest punct, mediul privat, opozitia politica si chiar si sustinatorii Guvernului la putere cer intr-un glas crestere economica. Mai exact, ceea ce cer ei este reducerea diferentei dintre o rata a somajului sustenabila si cea prezenta, ceea ce ar aduce cu sine cresterea consumului, a creditarii si a veniturilor la bugetul de stat.
Seful Guvernului respectiv solicita, atunci, ministrului sau de Finante sa faca ceva in acest sens. Insa, de obicei, acest tip de stimuli intra in contradictie cu politicile Guvernului de a reduce deficitul bugetar. Asa ca se iau anumite decizii care sa nu faca rau deficitului, care aduc cateva investitii, locuri de munca si o eventuala crestere a creditarii, insa nu indeajuns incat sa deblocheze si consumul.
Asa ca, incet-
